Adrian Vasilescu: Scumpirile de la 1 septembrie nu vor afecta inflaţia

| 31 aug, 2013

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR, susţine că noile scumpiri ce vor intra în vigoare de la 1 septembrie vor avea un efect minim asupra inflaţiei

 

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR, susţine că noile scumpiri anunţate de la 1 septembrie nu vor avea un impact major în rata inflaţiei. "Produsele de lux nu sunt cumprinse în coşul de consum luate în rata inflaţiei. Nu o să afecteze nici populaţia şi nici inflaţia. Efectul asupra ratei inflatiei va fi minim", a declarat pentru RTV.NET Vasilescu.

În ceea ce priveşte reducerea cotei de TVA la pâine şi produsele de panificaţie, care va intra în vigoare tode la 1 septembrie, acesta susţine că este vorba despre un experiment. "Reducerea TVA la pâine este un experiement. Scopul (acestei măsuri n.red) este scoaterea la suprafaţă a circuitelor necontabilizate din producţia de pâine. Dacă vor fi scoase la suprafaţă, dacă se va simţi ceva, atunci considerăm experimentul reuşit", a mai declarat oficialul BNR. Potrivit acestuia, " ne vor aştepta taxe foarte multe pe toată planeta,pentru resursele folosite". "Se schimbă modelul economic. De la economia liniară se va trece la una circulară. În acel model vor fi foarte multe taxe şi se va încuraja consumul", mai spune Vasilescu.

De la 1 septembrie intră în vigoare măsura privind reducerea TVA la 9% pentru produsele de panificaţie. Însă sunt majorate accizele pe produsele care intră la categoria „de lux”, precum bijuteriile din aur şi platină, confecţiile din blană, armele de vânătoare şi maşinile de teren. De asemenea, vor creşte accizele la băuturile spirtoase.

Guvernul dă asigurări că acestea sunt singurele modificări de taxe pe care le au în vedere până la sfârşitul anului. Majorarea accizelor la produsele de lux este necesară pentru a compensa reducerea TVA la pâine, a declarat premierul Victor Ponta. Scăderea TVA la 9% nu înseamnă neapărat şi ieftinirea produselor de panificaţie. O spune chiar ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, potrivit căruia “obiectivul major nu este de a scădea imediat preţul, ci de a reduce evaziunea fiscală”. Din calculele oficialilor de la Finaţe, evaziunea fiscală ajunge pe anumite segmente şi până la 80%, iar prin reducerea TVA la 9% evaziunea s-ar reduce cu 30%.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ