Bodog: Ministerul Sănătății va face demersurile necesare pentru construcția celor trei spitale regionale

| 12 iul, 14:34

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, i-a dat asigurări, miercuri, comisarului european Corina Crețu că ministerul va face toate demersurile necesare astfel încât construcția celor trei spitale regionale să înceapă cât mai repede în cursul anului 2018.

"Vreau să o asigur că Ministerul Sănătății va face toate demersurile necesare astfel încât construcția celor trei spitale regionale să înceapă cât mai repede în cursul anului 2018, pentru a ne asigura că nu se pierd banii alocați", a scris Florian Bodog pe Facebook.

Comisarul european pentru Politică regională Corina Crețu a avut o discuție cu premierul Mihai Tudose și i-a transmis că România va primi sprijinul Băncii Europene de Investiții pentru a construi trei spitale regionale începând de anul viitor.

Marți, la Bruxelles, vorbind despre fondurile europene, Mihai Tudose a afirmat că în această săptămână s-a reușit deblocarea a 600 de milioane de euro. Șeful Executivului a precizat că s-a întâlnit la Bruxelles cu Corina Crețu, precizând că aceasta este "un sprijin extraordinar" pentru România. El a făcut referire și la deblocarea fondurilor pentru proiectul care vizează construirea a trei spitale regionale.

"Așteptăm proiectul de la Banca Europeană de Investiții până în septembrie. (...) Angajamentul nostru este ca din septembrie până la terminarea anului să terminăm și noi procedurile de achiziție publică, pentru ca, de la anul, să înceapă lucrările efectiv", a mai afirmat Tudose.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ