Bogdan Chiriţoiu: ne străduim să ştergem datoriile Poştei Române, după modelul CFR Marfă
Autorităţile de la Bucureşti se străduiesc să obţină din partea Comisiei Europene o ştergere a datoriilor Companiei Naţionale "Poşta Română" , după modelul CFR Marfă, în aşa fel încât să poată atrage investitori, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"În principiu, orice ajutor de stat e ajutor de stat, dar e acceptat. Sunt acceptate comportamente care sunt similare unui investitor privat. Dacă, să zicem, în cazul CFR Marfă, vorbeam despre un privat, acesta voia să cureţe compania de datorii înainte să o vândă ca să fie fiabilă. Dacă o duci încărcată de datorii nu vine nimeni să ţi-o ia. Dovadă Poşta Română, unde am încercat să o vindem cu datorii cu tot şi n-a venit nimeni. Acum ne străduim să ştergem datoriile şi la Poşta Română, după modelul CFR Marfă. Genul aceste de argumente este acceptat de Bruxelles, cum l-a acceptat şi la Oltchim", a afirmat Chiriţoiu.
Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, nu ar exista nicio problemă în ştergerea unei datorii în cazul unei companii de stat, problemele fiind mai degrabă din zona juriştilor.
"Din punct de vedere economic, eu nu văd nicio problemă în a şterge datoriile unei companii. În principiu, ştergerea datoriilor nu păgubeşte statul, din punct de vedere matematic. Din punct de vedere al juriştilor, lucrurile stau altfel. Deci, ştergerea datoriilor nu mă deranjează", a menţionat preşedintele Consiliului Concurenţei.
La începutul lunii iunie, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, anunţa că România va trebui să ceară acordul CE pentru conversia datoriilor de circa 242 milioane lei în acţiuni la Poşta Română.
Guvernul a decis, miercuri, 29 mai a.c., prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei până la data de 28 mai.