Bolojan: Tarifele lansate de SUA - efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei românești

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că tarifele impuse de Administrația SUA vor avea efecte negative asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei românești.
'Tarifele care au fost anunțate de Administrația SUA în zilele trecute vor avea un efect negativ asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei românești. Trebuie să fim onești cu cetățenii noștri și să le spunem aceste lucruri', a afirmat Bolojan, într-o conferință de presă, la Palatul Cotroceni.
Potrivit acestuia, companiile românești care exportă produse în Statele Unite vor fi mai puțin competitive pe aceste piețe.
'Dar, pe această linie directă, impactul asupra economiei românești este relativ scăzut, pentru că nu avem o componentă importantă de export pe relația cu Statelor Unite. Afectarea este pe zona de aluminiu, pe zona farmaceutică, în principal, și pe zona de componente care includ oțel și aluminiu. Va fi însă un impact important asupra comerțului Statelor Unite cu Uniunea Europeană, pentru că cele două piețe sunt cele mai mari piețe globale, Statele Unite fiind cel mai important partener comercial pentru Uniunea Europeană și deci indirect companiile românești care sunt integrate în lanțurile de valoare europeană vor fi afectate, Germania fiind cel mai important partener comercial al României, iar economia germană contribuind cu o treime la exporturile către Statele Unite ale Americii din Uniunea Europeană. Cu siguranță, companiile românești care sunt integrate în aceste lanțuri valorice vor avea foarte posibil mai puține comenzi și va fi o încetinire a activității acestora', a explicat Ilie Bolojan.
El a subliniat că există un impact asupra piețelor și burselor.
Bolojan a susținut că este greu de estimat concret care vor fi consecințele acestor măsuri, iar 'replicile pe care unele state, unele piețe mari, le dau nu vor face decât să complice și mai mult lucrurile'.
'În această situație, măsurile de represalii pe care Uniunea Europeană le-ar stabili în perioada următoare ar însemna de fapt să crească costurile escaladării, care ar putea să fie și mai mari pentru economia noastră, pentru că tarife peste tarife înseamnă inflație, înseamnă scăderea puterii de cumpărare și riscul unei recesiuni economice', a indicat președintele interimar.
El a precizat că, după anunțarea tarifelor, au avut loc negocieri atât între reprezentanții UE și cei ai SUA, cât și în interiorul Uniunii privind posibile renegocieri și răspunsul european.
'Din partea României au participat ieri la ședință ministrul Economiei, domnul Ivan, și ambasadoarea noastră la Bruxelles, doamna Matei. Și, în urma discuțiilor care au avut loc, s-a hotărât un răspuns etapizat. Mâine, în Comitetul pentru Bariere Comerciale, se va aproba acest prim răspuns, ceea ce înseamnă că pentru primul set de tarife, cele pentru aluminiu și oțel, va fi un răspuns în contrabalans de către UE, taxând în principal produse agricole alimentare care ar veni din Statele Unite cu tarife care înseamnă 10 - 25%. Din acest punct de vedere, noi am fost interesați ca ceea ce se importă în UE pe componenta nucleară să nu intre la acest pachet de sancțiuni, pentru că avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4 și orice fel de replică (...) la tarif peste tarif înseamnă costuri suplimentare care vor trebui plătite. Vom susține continuarea negocierilor în așa fel încât cele două piețe mari, piața Uniunii Europene și cea a Statelor Unite, să găsească niște soluții în care fluxurile economice să continue', a afirmat Ilie Bolojan.
În opinia sa, este nevoie ca atât în plan european, cât și național să se acționeze pentru o economie mai competitivă.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x