Boloş: Rectificarea bugetară nu poate avea loc decât după adoptarea măsurilor fiscale şi de reducere a cheltuielilor
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, că rectificarea bugetară nu poate avea loc mai devreme de adoptarea măsurilor fiscale şi de reducere a cheltuielilor, altfel România riscă să atingă un deficit bugetar de 7%.
"Rectificarea bugetară nu poate avea loc decât după ce aceste măsuri se aprobă. În caz contrar, dacă măsurile nu se aprobă, spun cu toată răspunderea: deficitul bugetar ajunge în jur de 7% din PIB. Coaliţia trebuie să fie foarte pragmatică şi este, din acest punct de vedere, să rezolve această problemă pe care o avem acum. Cum am spus, deciziile sunt ale coaliţiei de guvernare şi sunt convins că dumnealor vor decide ce este mai bine pentru România, aşa cum a afirmat domnul prim-ministru, şi măsurile cât de curând vor fi aprobate. Repet, în caz contrar, spun cu toată răspunderea şi responsabilitatea, deficitul bugetar va ajunge în jur de 7%. Prin aceste măsuri pe care urmează să le adoptăm, va fi o temperare a deficitului bugetar şi, chiar dacă vom ieşi cam şifonaţi la sfârşitul acestui an, anul viitor va arăta cu mult, mult mai bine decât ceea ce avem în prezent", a afirmat Boloş, potrivit Agerpres.ro.
Ministrul a precizat că, în opinia sa, măsurile din "ordonanţa austerităţii" ar trebui adoptate în luna septembrie, un prim obiectiv fiind evitarea riscului de suspendare a fondurilor europene.
Potrivit lui Boloş, discuţiile cu Comisia Europeană pe marginea pachetului de măsuri fiscale ar urma să înceapă în 24 august, însă reprezentanţii Ministerului Finanţelor vor merge la Bruxelles abia după 28 august, când vor reveni la muncă responsabilii cu partea financiară din CE.
Printre măsurile enunţate de ministrul Finanţelor în cadrul conferinţei de presă de joi se numără prinderea corporaţiile multinaţionale în planul de măsuri fiscale, combaterea evaziunii fiscale prin amenzi de cel puţin 10 ori mai mari şi pedepse dublate pentru evaziunea fiscală, redevenţe mărite chiar şi de o mie de ori pentru exploatarea resurselor minerale şi a hidrocarburilor, la care se adaugă "un proces de reorganizare profundă a ANAF", în vederea îmbunătăţirii colectării.
În ceea ce priveşte măsurile care privesc sectorul bugetar, Marcel Boloş a vorbit despre o descentralizare şi o regionalizare a serviciilor publice, astfel încât să nu mai existe "ţopăială şi dezmăţ" pe bani publici.
"Acesta este cu adevărat momentul de răscruce pentru România şi, a spus domnul prim-ministru, să avem mai puţini şefi la bani. Sunt peste 16.000 de şefi la banii publici, noi le spunem ordonatori de credite. Sunt şefi pe banii publici care trebuie să fie mult mai puţini, să avem mult mai puţină birocraţie, să avem o mult mai bună chibzuinţă a utilizării banului public, pentru că nu poţi să ceri impozite şi taxe la omul amărât, care îşi plăteşte contribuţia la ceea ce înseamnă impozitul pe muncă, contribuţiile sociale, şi după aceea, în partea cealaltă, pe cheltuieli publice, să ai o ţopăială şi un dezmăţ, care nu pot să meargă la infinit", a precizat ministrul Finanţelor.
Boloş a adăugat că, în opinia sa, această reformă anunţată în an preelectoral reprezintă "un act de curaj şi de patriotism la nivel naţional, care trebuie să aducă roadele cuvenite".
Ministrul Finanţelor Publice a fost prezent joi, în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, la prezentarea unui centru social de zi construit cu fonduri europene în staţiunea Băile Figa, prin care vor fi oferite servicii socio-medicale complexe în special persoanelor vârstnice, celor cu dizabilităţi şi copiilor proveniţi din familii aflate în dificultate.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x