BOMBĂ. Ultima decizie a Curţii Constituţionale!
Suspendarea din funcţie a personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa este neconstituţională, a decis, joi, Curtea Constituţională a României.
Curtea Constituţională a fost sesizată, de o instanţă, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea si al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.
Potrivit prevederilor citate, "personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţă sau rechizitoriu".
Cu unanimitate de voturi, CC a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că aceste prevederi sunt neconstituţionale.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.