Borcea rămâne în închisoare. Fostul director executiv al FC Dinamo: Vă rog să-mi daţi ocazia să merg lângă copiii mei
Cristian Borcea rămâne în închisoare, a decis luni Tribunalul Ilfov, după ce prima instanţă stabilise că acesta poate fi eliberat condiţionat. Fostul acţionar Dinamo a executat trei din cei şase ani şi patru luni de închisoare pe care i-a primit sentinţă în dosarul Transferurilor. Fostul director executiv al FC Dinamo le-a solicitat magistraţilor să-l elibereze condiţionat pentru a putea fi alături de cei şapte copii ai săi.
La termenul de luni de la Tribunalul Ilfov, procurorul DNA a arătat că faptul că fostul director executiv al FC Dinamo a respectat condiţiile de încarcerare intră în normalitate, precizând că Borcea a dat dovadă "de o continuă preocupare în legătură cu răspunderea penală", a mituit un judecător, a scris două lucrări ştiinţifice în 60 de zile, un termen scurt şi "a învăţat în detenţie cum să exploateze lacunele legislative".
Pe de altă parte, apărătorul lui Cristian Borcea a argumentat în faţa judecătorilor că dinamovistul s-a documentat un an şi jumătate pentru lucrările ştiinţifice scrise, respectiv "Am fost preşedintele unui vis, Dinamo Bucureşti" şi " Aspecte din activitatea organizatorică şi de performanţă a tinerilor fotbalişti din centrul de copii şi juniori Dinamo Bucureşti", a fost stăruitor în muncă, a muncit neîntrerupt şi a avut un comportament impecabil, ţinând permanent legătura cu familia lui.
Totodată, avocatul a arătat că prejudiciul a fost achitat în prima lună după condamnare, ceea ce reprezintă practic o dovadă a asumării faptelor, Cristian Borcea plătind inclusiv sumele de răspundere în solidar, adică 10 milioane de lei.
Cristian Borcea a spus în faţa judecătorilor că vrea să fie alături de cei şapte copii ai săi.
"Regret faptele. Sunt adevărate, le regret foarte mult şi îmi pare rău că mi-am expus familia la ce am făcut. S- a redus pedeapsa cu opt luni. (...) Nu am nimic de reproşat ANP. Vă rog să-mi daţi ocazia să merg lângă copiii mei", a spus Cristian Borcea, în faţa magistraţilor.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au decis, la începutul lunii octombrie, liberarea condiţionată a lui Cristian Borcea deoarece acesta a fost stăruitor în muncă şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, implicându-se activ în programele de reinserţie socială, se arată în motivarea magistraţilor.
„Comisia a constatat sub acest aspect că deţinutul a executat, de la data de 04.03.2014 până la 28.09.2017, 1.305 zile închisoare, la care se adaugă 242 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate (din care 60 zile câştigate ca urmare a elaborării unor lucrări ştiinţifice), în total 1.547 zile câştigate şi executate pe baza muncii prestate, fiind la prima analiză a comisiei. Comisia a apreciat că se petentul poate fi liberat condiţionat deoarece a fost stăruitor în muncă, a dat dovezi temeinice de îndreptare şi s-a implicat activ în programele de reinserţie socială”, se arată în motivarea magistraţilor Judecătoriei Sectorului 4 al Capitalei.
Potrivit aceleiaşi surse, în adoptarea acestei decizii de către judecători a cântărit şi faptul că fostul director executiv al FC Dinamo a desfăşurat activităţi productive şi că nu a fost sancţionat disciplinar.
„Nu a fost sancţionat disciplinar şi, pentru stăruinţa în muncă şi pentru modul în care a participat la activităţile de reintegrare socială, a fost recompensat de 30 ori: de 20 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi la vizită şi de 10 ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar. A menţinut permanent legătura cu mediul de suport prin vizite, apeluri telefonice, corespondenţă şi convorbiri on-line. A beneficiat de sprijin material şi moral din partea familiei. Este important de reţinut că petentul nu este cunoscut cu antecedente penale”, mai arată magistraţii.
Potrivit Judecătoriei Sectorului 4, Cristian Borcea a beneficiat pe timpul executării condamnării de sprijin material şi moral din partea familiei.
"Acesta acordă suport financiar şi moral pentru 7 copii cel mai mare având 20 de ani, fiind considerat şi acesta un copil în ciuda vârstei, iar cel mai mic având 1 an. Arată că rezultă din procesele verbale şi din actele care însoţesc procesul verbal al comisiei că păstrează legătura cu toţi primind aprobare pentru convorbiri telefonice cu toţi copii, a fost vizitat la penitenciar de toţi copii rugând a se avea în vedere declaraţiile date de mamele acestor copii prin care arată cât este de important petentul condamnat în viaţa copiilor tocmai pentru că se implică, îl interesează şi pentru că doreşte ca aceşti copii să crească frumos chiar dacă nu are posibilitatea obiectiv să le fie alături fizic", a arătat apărătorul lui Cristian Borcea în faţa instanţei.
Fostul director executiv al FC Dinamo le-a spus judecătorilor că iniţial lua o pastilă de diazepam şi acum a ajuns să ia 4 pastile în fiecare zi. Cristian Borcea a mai arătat că toate bolile sale sunt publice, data ivirii acestora fiind anul 2009, existând la dosar documente cu privire la acestea. În ceea ce priveşte intoxicaţia cu mercur, dinamovistul a arătat că a fost menţinută la 5,6 maxim 7, iar în momentul ultimei internări a fost de 11,3.
Cristian Borcea se află la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.