BREAKING NEWS! Arhiva SIPA. Cristian Diaconescu, declaraţii explozive: Da, ştiu
Fostul ministru al Justiţiei Cristian Diaconescu a declarat, miercuri, că îl interesează pe unde circulă prin România mapa sa profesională care include informaţii referitoare la viaţa sa.
Afirmaţia a fost făcută cu ocazia audierii acestuia în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA.
"Această comisie va fi (...) un loc interesant să lămurim şi acest aspect. Pe mine mă interesează pe unde circulă prin România hârtiile privind viaţa mea. Nu cred că în România magistraţii au acţionat altfel decât în condiţiile legii. Habar nu am unde e arhiva SIPA şi ce se întâmplă în arhiva SIPA, pentru că un ministru nu are ce să caute în arhiva unui departament", a spus Cristian Diaconescu la Parlament.
El a precizat că magistratul Corneliu Turianu este singurul care a acuzat acte de şantaj în urma sustragerii mapei sale profesionale.
"Singurul caz pe care eu îl cunosc şi pe care vreau să îl subliniez este în legătură cu un judecător care a fost şantajat şi care a venit să spună public şi care a făcut sesizare penală a fost Corneliu Turianu, Dumnezeu să îl odihnească! În perioada 2006 - 2007, se spune, mapele profesionale a 16 persoane demnitari, inclusiv eu, au fost sustrase din Ministerul Justiţiei şi aruncate în spaţiul public în ideea de a genera, spun eu, un anume fel de constrângere. (...) Aş fi foarte interesat să ştiu unde sunt mapele noastre profesionale, pe unde zburdă ele în spaţiul românesc. Este vorba de Victor Babiuc, de Valeriu Stoica, de Victor Ciorbea, este vorba de mine, în general magistraţi şi foşti miniştri.
Dacă e să vă răspund direct dacă ştiu de vreun magistrat şantajat, de Corneliu Turianu, da, ştiu. (...) Consider demersul dvs extrem de important şi vă rog să îl duceţi până la capăt", a adăugat Diaconescu, potrivit Agerpres. Fostul ministru a menţionat că în 11 mai 2004 arhiva SIPA s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA).