Klaus Iohannis: Solicit demisia premierului. Victor Ponta: Doar Parlamentul poate să mă demită

| 05 iun, 11:04

Victor Ponta a fost chemat vineri la DNA, unde i s-a adus la cunoştinţă că este urmărit penal în dosarul în care este cercetat şi Dan Şova, în legătură cu Complexul Rovinari şi Turceni. Procurorii DNA au formulat mai multe capete de acuzare împotriva premierului: fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălarea banilor, conflict de interese.

UPDATE. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, vineri, să trimită la Comisia Juridică cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese. Dosarul primit are 1.110 pagini.

"Conform regulamentului, cererea procurorului general Tiberiu Niţu a fost înaintată Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, care are termen cel mult cinci zile să ne facă o informare, o primă evaluare a respectivei solicitări. Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus ca până luni la ora 14.00, domnul preşedinte Bogdan Ciucă să convoace Biroul Permanent al Comisiei Juridice şi să ne spună în cât timp urmează să prezinte raportul", a declarat Ion Marcel Ciolacu, secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, citat de RomâniaTV.

Citeşte şi: PSD: Victor Ponta va utiliza toate mijloacele legale pentru a dovedi că este nevinovat

UPDATE. Victor Ponta a reacţionat pe Facebook la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis. El refuză să îşi dea demisia, spunând că doar Parlamentul îl poate demite.

"Am avut cu Presedintele Iohannis o discutie institutionala extrem de corecta si civilizata! Respect pozitia sa publica dar am fost numit in functie de Parlamentul Romaniei si doar Parlamentul poate sa ma demita! Cred ca respectarea principiilor constitutionale este esentiala pt societatea noastra si in niciun caz nu pot accepta ca un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului si a cetatenilor acestei tari! Asta ar insemna dictatura si cred ca la peste 25 ani dupa 1989 ar fi o mare eroare pt noi toti!", a scris Ponta pe Facebook.

Citeşte şi: Gabriela Firea, purtător de cuvânt al PSD: "Victor Ponta nu are niciun motiv să își dea demisia!"

UPDATE. După o discuţie de mai bine de jumătate de oră între preşedinte şi premier, Klaus Iohannis a declarat:

"Astăzi, DNA a comunicat public că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca primul ministru să fie învinuit de fapte penale. După părerea mea, e o situaţie imposibilă pentru România ca primul ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate, solicit demisia lui Victor Ponta. Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie le-am comunicat primului-ministru într-o discuţie pe care am avut-o acum câteva minute."

Citeşte şi: Liberalii au DEPUS ASTĂZI moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

UPDATE. Victor Ponta a ajuns laPalatul Cotroceni, unde va avea o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, anunţă RomâniaTV.

Citeşte şi: VICTOR PONTA despre demisie: "dacă se începe URMĂRIREA PENALĂ, demisionez"

UPDATE. Dan Şova a fost ajuns şi el la DNA, la exact o oră după premierul Victor Ponta. El nu a făcut declaraţii la intrare.

Citeşte şi: DAN ŞOVA este AUDIAT în acest moment la DNA

UPDATE. Victor Ponta a postat pe Facebook documente din care reiese, susţine el, că nu a avut relaţii contractuale cu Complexul Energetic Turceni.

"Câteva informații despre motivul pentru care am fost chemat azi la DNA. Situația este clară din punctul meu de vedere. Politica nu se face la DNA, se face în Parlament!", este mesajul premierului.

UPDATE. COMUNICAT DNA:

"Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni)
complicitate la evaziune fiscală în formă continuată
spălarea banilor

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională".

Citeşte AICI comunicatul integral al DNA.

 

UPDATE. Victor Ponta a ieşit deupă mai puţin de jumătate de oră de la DNA.

"Sunt suspect în dosarul domnului Dan Şova, pentru activitatea de avocat desfăşurată în 2006-2007", a declarat Victor Ponta. El a completat că este suspectat şi de conflict de interese, pentru numirea lui Dan Şova în guvern.

 

Premieră în justiţie - este pentru prima oară când un şef de guvern în funcţie vine la audieri.

Victor Ponta a spus că a fost chemat de procurorul care anchetează dosarul care îl vizează pe fostul ministru Dan Şova, în dosarul Rovinari - Turceni.

Victor Ponta a venit însoţit de un avocat. El a spus că vrea să intre la audieri împreună cu avocatul său.

Nu a precizat în ce calitate a fost chemat.

El a activat în societatea de avocatură înfiinţată de Dan Şova, unde a lucrat inclusiv pentru complexul energetic Turceni şi complexul energetic Rovinari.

Victor Ponta a încasat sume infime în urma colaborării pe care a avut-o, între anii 2007 şi 2008, cu casa de avocatură „Şova şi Asociaţii”.

Dezvăluirea a fost făcută de Dan Şova. Victor Ponta a colaborat cu casa de avocatură în perioada în care aceasta reprezenta interesele companiei energetice Turceni-Rovinari. Comisionul lui Victor Ponta ar fi fost de 0,32% din valoarea încasată de "Şova şi Asociaţii" de la societatea din Târgu Jiu, mai spune senatorul social-democrat.

Dan Şova susţinea că Victor Ponta nu a avut nicio legătură cu contractele dintre cabinetul său de avocatură şi conducerea complexului Rovinari-Turceni. Admitea însă că între 2007 şi 2008, premierul a avut un contract cu "Sova şi Asociaţii". Îşi amintea că Victor Ponta a încasat „o sumă modică”.

A fost o colaborare pe două dosare penale. Atunci Ponta era dintre cei mai buni avocaţi de drept penal. Sumele câştigate de Ponta au fost modice. Dacă vrea cineva să facă comparaţie între veniturile luate de Ponta de la "Sova şi Asociaţii" şi veniturile lui "Șova şi Asociaţii" de la Turceni. Veniturile lui Ponta de la "Șova şi Asociaţii" reprezintă 0,32% din veniturile pe care le-a luat "Șova şi Asociaţii" de la Turceni”, spunea Dan Șova.

Premierul Victor Ponta susţinea la rândul său ANAF, ANI şi DNA au verificat deja toată afacerea.

„Nu mă spăl pe mâini de nimic, Doamne fereşte! E o poveste falsă pe care nu au reuşit să o folosească. Nu cred că o s-o lase după 7 ani, dar nici nu vor găsi nimic în plus, nu au ce”, spunea premierul Victor Ponta.

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de senatorul Dan Şova, la data faptelor reprezentant legal al SCA 'Şova şi Asociaţii', în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Citeşte şi: DNA: Dan Şova, urmărit pentru infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu prejudiciu de 71 milioane lei

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 iun, 11:30
Lupsa
oferta
Cea mai extinsa oferta de lucru! Lucram deja cu foarte multi oameni! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]
05 iun, 12:05
Dan Sultanescu Slugarescu
Totodată, Lăzăroiu citează o declarație a premierului din martie 2015, cand acesta spunea cum va reacționa în cazul în care se va declanșa urmărirea penală în cazul său: „Dacă se face un dosar în care față de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcția de prim-ministru, să stau în fiecare dimineață să dau explicații cum e cu dosarul."
05 iun, 12:29
Palada Pufosul Puturosul
Jos Basescu...Jos Udrea
luptam,luptam,pe Ponta aparam
nu vrem somaj...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ