Brexit. Decizia majoră a Theresei May și răspunsul UE

| 12 feb, 12:03

Premierul britanic Theresa May speră că va convinge Camera Comunelor, marţi, să îi ofere o amânare de două săptămâni pentru a încerca să obţină modificări privind soluţia de rezervă din acordul Brexitului, în ciuda faptului că negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat că Marea Britanie este cea care trebuie să facă un compromis, scrie The Guardian.

Guvernul britanic a anunţat că May îi va pune la curent pe parlamentari privind progresele din discuţiile cu UE, cu 45 de zile înaintea ca Marea Britanie să părăsească blocul european.

Cel mai probabil, May nu va vorbi despre o relaţie mai apropiată cu UE, după ce i-a transmis liderului opoziţiei, Jeremy Corbyn, că nu este de acord ca Regatul Unit să continue să facă parte din uniunea vamală a blocului european.

„Am fost clari în această privinţă: nu luăm în considerare propunerile lui Jeremy Corbyn privind uniunea vamală, nu luăm în considerare ideea de a rămâne în uniunea vamală. Trebuie să avem propria politică privind comerţul”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui May.

May va preciza că se concentrează pe soluţia de rezervă privind graniţa cu Irlanda în negocierile cu UE, însă Michel Barnier a afirmat că Bruxellesul nu este dispus să modifice acordul.

„Aşteptăm claritate şi mişcări din partea Marii Britanii”, a afirmat Barnier în Luxemburg.

„Din punctul nostru de vedere, este clar că nu vom redeschide acordul Brexitului, dar vom continua discuţiile în următoarele zile”, a adăugat el.

Stephen Barclay, Secretarul Brexitului, va călători marţi la Strasbourg pentru a comunica poziţia Marii Britanii parlamentarilor europeni iar ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, va transmite poziţia britanicilor la Paris. La Londra, May este aşteptată să confirme că va organiza un nou vot privind Brexitul în parlament pe 27 februarie.

Cei care se opun unui Brexit fără acord vor ca May că confirme că orice moţiune va depune atunci poate primi amendamente. Acest lucru le-ar permite să încerce să câştige o majoritate pentru a propune un amendament care ar forţa mâna lui May, dacă nu a venit cu un acord modificat pentru a fi aprobat de parlamentari.

Sursa: news.ro

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ