Brexit: Marea Britanie, încrezătoare că se va trece la timp în faza a doua a negocierilor
Marea Britanie este încrezătoare că va înregistra ''progrese suficiente'' în negocierile cu Uniunea Europeană până în luna octombrie pentru a se trece în faza următoare a tratativelor, a indicat joi Departamentul pentru Brexit de la Londra, transmite Reuters.
Precizarea vine după ce postul Sky News a citat miercuri surse neidentificate potrivit cărora cele două părți ar putea fi nevoite să amâne până în decembrie negocierile referitoare la relațiilor lor post-Brexit pentru că nu vor înregistra progresele pe care UE le solicită în prima etapă.
''Oficiali guvernamentali lucrează ritmic și suntem încrezători că vom fi făcut progrese suficiente până în octombrie pentru a avansa cu negocierile în faza următoare'', a declarat o purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Ieșirea din Uniunea Europeană, într-un comunicat emis joi.