Brigitte Bardot îl pârăşte pe Băsescu la preşedintele Comisiei Europene
Fosta actriţă franceză Brigitte Bardot i-a scris preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cerându-i să intervină pentru blocarea eutanasierii câinilor comunitari în România. Fosta actriţă l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că este responsabil de pericolul reprezentat de maidanezi.
"Există numeroase mărturii, unele mai înspăimântătoare decât altele. Preşedintele Traian Băsescu a contribuit la eşecul programului de sterlilizare a câinilor comunitari din România, program coordonat de Fundaţia mea. A trădat acordurile pe care le-am semnat, iar, dacă acum există un potenţial pericol pentru români, preşedintele Băsescu este primul responsabil", susţine Bardot în scrisoarea trimisă preşedintelui CE, conform Mediafax.
"Lăsând câinii să se reproducă pentru a organiza apoi un adevărat genocid animalier, acest individ trist a adus ţara sa la o barbarie nedemnă de Uniunea Europeană!", acuză Brigitte Bardot. "Domnule preşedinte Barroso, vă supun atenţiei Declaraţia Parlamentului European, adoptată pe 13 octombrie 2011, privind gestionarea populaţiei canine la nivelul Uniunii Europene. Textul îndeamnă statele membre să elaboreze «strategii globale de gestionare a populaţiei canine, inclusiv măsuri şi legi pentru controlul populaţiilor canine şi împotriva actelor de cruzime faţă de animale, promovarea acţiunilor veterinare, în special vaccinarea împotriva rabiei şi sterilizarea ca modalităţi pentru controlarea câinilor nedoriţi»", adaugă Bardot.
"De altfel, din raportul final al Direcţiei CE pentru Sănătate, elaborat după auditul realizat în România în perioada 21 - 25 mai 2012 pentru evaluarea aplicării programului de eliminare a rabiei, se pare că acest program a fost finanţat din fonduri europene. Prin urmare, preşedintele României trebuie să ofere explicaţii Uniunii Europene în legătură cu utilizarea acestor fonduri, întrucât care este utilitatea vaccinării a mii de câini pentru ca apoi să fie masacraţi?", susţine Bardot în scrisoarea trimisă preşedintelui Comisiei Europene.
În urmă cu câteva zile, fosta actriţă franceză s-a adresat şi preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, în legătură cu situaţia din România. Săptămâna trecută, Fundaţia Brigitte Bardot anunţa că studiază recursurile posibile la nivel naţional şi european pentru a împiedica "uciderea" câinilor maidanezi din România, după ce Parlamentul a aprobat legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân. Într-o reacţie de nemulţumire extremă, Brigitte Bardot denunţa "politica dictatorială a preşedintelui Traian Băsescu", catalogându-l drept "un tiran care nu se gândeşte decât să ucidă".