BT: Emisiunea de obligaţiuni de 30 de milioane de euro s-a încheiat
Banca Transilvania a anunţat încheierea subscrierii de obligaţiuni convertibile în acţiuni în valoare de 30 milioane euro.
"Emisiunea de obligaţiuni a fost un succes, cu subscriere integrală, conform aşteptărilor. Mulţumesc acţionarilor şi investitorilor pentru încrederea acordată planurilor Băncii Transilvania. Suma obţinută va întări baza de capital a băncii noastre, prin diversificarea structurii fondurilor proprii şi susţinerea dezvoltării viitoare a băncii", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă.
Banca Transilvania se află la a doua emisiune de obligaţiuni. Prima a fost lansată în anul 2005, marcând o premieră pentru piaţa de capital din România.
Emisiunea de obligaţiuni lansată în acest an a fost structurată pe trei paliere: iniţial, întreaga sumă, de 30 milioane euro, a fost oferită spre subscriere acţionarilor Băncii Transilvania, conform dreptului de preferinţă. În cadrul acestei oferte, peste 1.000 de acţionari BT - inclusiv BERD şi IFC, care se numără printre cei mai mari acţionari ai băncii - şi-au exercitat dreptul de a participa la emisiune.
Ulterior, sumele rămase după încheierea acestei prime etape au fost alocate pe două tranşe: una rezervată IFC, în valoare de 18,9 milioane euro, care subscris întreaga tranşă, iar o alta a fost deschisă investitorilor calificaţi.
Oferta BT se referă la obligaţiuni convertibile subordonate, negarantate şi nominative, emise în anul 2013, cu scandenţa în 2020. Valoarea nominală, respectiv preţul de emisiune a celor 50 milioane de obligaţiuni este de 0,6 euro.
Dobânda obligaţiunilor BT este EURIBOR la şase luni + 6,25 puncte procentuale. În ceea ce priveşte plata dobânzii aferente, aceasta se va realiza de două ori pe an - din şase în şase luni - începând cu 15 iulie 2013. Prima fereastră de conversie va fi în vara anului 2014, continuând până la scadenţă, cu o frecvenţă anuală.
Emisiunea de obligaţiuni a fost aprobată în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, în luna aprilie, anul trecut.