Bucovina, plai cu flori

| 29 sep, 2013

Douăzeci și șase de ambasadori vor vizita în acest sfârșit de săptămână zona Bucovinei. Europarlamentarii Daciana Sârbu și Corina Crețu în colaborare cu Nechifor Cătălin au organizat această acțiune pentru a promova imaginea Bucovinei și, implicit, a Românie în rândul reprezentaților a douăzeci și șase de țări.

 

O inițiativă bună dacă luăm în calcul metoda eficientă de publicitate de tipul word of mouth care oferă un maxim de câștig la un cost minim.

În această perioadă, oficialii din țări precum China, Palestina, Rusia, Spania, Liban, Slovenia ori Vietnam vor vizita mai multe mănăstiri, vor fi învățați cum se prepară murăturile, vor vizita un atelier de ceramică și vor poposi la un târg cu produse tradiționale românești, înconjurați în același timp de peisajele pitorești ale Bucovinei.

Practic, ambasadorii vor gusta câte puțin din tot ce înseamnă traiul și cultura românească, iar dacă noi, românii, am uitat cu timpul să mai apreciem la adevărata valoare ceea ce ne oferă această țară și pe alocuri chiar ne simțim rușinați de rădăcinile mioritice, știm că odată ajunși în România, marea majoritate a străinilor sunt plăcut surprinși de ceea ce descoperă. Urmând acest raționament, ne dăm seama ce mare este miza acestei acțiuni și cum, de fapt, avem șansa să mișcăm ceva în domeniul turismului. Și unde mai pui că nu ne costă nici pe departe așa de mult cum au costat-o pe Udrea toate campaniile de promovare ale turismului.

La nivelul activității europarlamentarilor sunt de apreciat aceste inițiative, ele oferind o altă dimensiune acestei funcții, cea practică, iar acest tip de demers trebuie îmbrățișat de cât mai mulți dintre reprezentanții României. În antiteză, europarlamentari români precum Elena Băsescu, nu numai că nu fac nimic pentru promovarea intereselor și a imaginii României în Parlamentul European, ci, punându-se de-a curmezișul, denigrează și decredibilizează țara pe care au fost aleși să o reprezinte.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 sep, 2013
cantautor
Cert,nu sunt fan Eba,dar nici nu accept dezinformarea...
Iata,doar un exemplu:
Europarlamentarul Elena Basescu s-a imbracat intr-un costum popular, specific locuitoarelor din Dobrogea, cu o ocazie speciala.

Alaturi de liderii Partidului Popular European, Elena Basescu a participat la expozitia "Oaspetii lui Brancusi", organizata la Bruxelles.

"Ne-au onorat cu prezenta Presedintele PE Jerzy Buzek si Presedintele grupului politic EPP Joseph Daul", a scris pe contul ei de Twitter, EBa.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ