Când se va circula pe pasajul Mihai Bravu și cum va arăta acesta
Lucrările la primul pod al pasajului Mihai Bravu vor fi terminate în martie 2014, iar în paralel cu acestea vor începe, în funcţie de starea vremii, cele la al doilea pod, întregul obiectiv urmând să fie gata în decembrie 2014, a anunţat, astăzi, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
"S-au montat deja 16 traverse, adică grinzi prefabricate de aproximativ 40 de metri lungime fiecare, pe primele patru deschideri ale podului şi mai avem încă 28 pentru primul pod. Primul pod, Calea Văcăreşti - Mihai Bravu, are lungimea de 675,4 metri, celălalt mai mult - 687,7 de metri, pe Mihai Bravu - Calea Văcăreşti. Pasajul rezolvă conflictul de circulaţie de la nivelul a două puncte esenţiale - Splaiul Unirii şi Dâmboviţa pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte intersecţia Mihai Bravu cu Calea Văcăreşti, realizând continuitatea traficului, în corelare cu viitorul pasaj subteran de la Piaţa Sudului", a mai spus edilul, citat de Mediafax.
Cu acelaşi prilej, Oprescu a precizat că beneficiarii direcţi ai viitorului pasaj vor fi aproximativ 650.000 de oameni şi 450.000 de maşini care "în fiecare seară se retrag acasă din zona de nord a Capitalei".
Primarul general a mai spus că pasajul va avea două poduri supraterane paralele, iar întârzierea lucrărilor este de un an şi jumătate.
"Un an şi jumătate este întârzierea, am avut problemele pe care le ştiţi, s-a reziliat contractul (cu firma Romstrade - n.r.) în luna decembrie 2012, s-au refăcut procedurile. În ceea ce priveşte recuperarea creanţelor, ne-am înscris la masa credală cu aproape 16 milioane de lei", a mai spus Oprescu.
Reprezentatul noului constructor a declarat că din august până în prezent au fost montaţi 20 de piloţi foraţi, la pilele care vor susţine podul, au fost montate şi eşafodajele de susţinere a grinzilor la primele patru deschideri ale podului din cele 11, iar din 5 noiembrie va urma montarea celorlalte, aflându-se în execuţie şi primul segment din cele cinci ale tablierului metalic al podului.
"Am avut nevoie de consolidare la doi dintre pilonii făcuţi de firma anterioară, pentru că noi am găsit un raport de expertiză care indica necesitatea acestei consolidări, unele din straturile geologice fiind altfel în teren decât în expertizele făcute", a explicat reprezentantul Astaldi.
Primăria Capitalei a atribuit în august, prin licitaţie restrânsă accelerată, asocierii italiene Astaldi Spa - Astalrom SA un contract de 155,7 milioane de lei (35 milioane euro), inclusiv TVA, pentru finalizarea lucrărilor la pasajul suprateran Mihai Bravu - Splaiul Unirii, proiect început de Romstrade, firmă deţinută de Nelu Iordache, şi reziliat în luna decembrie, pentru care municipalitatea a plătit 37 de milioane de lei.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 15 luni de la data atribuirii contractului, respectiv decembrie 2014.
Contractul pentru executarea pasajului suprateran Mihai Bravu - Splaiul Unirii a fost reziliat în decembrie 2012. Primarul general Sorin Oprescu a precizat atunci că proiectul pasajului se află în faza de expertiză.
Romstrade aparţine omului de afaceri Nelu Iordache, trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie într-un dosar privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad şi afla în prezent în detenţie.
Lucrările la pasajul suprateran au început în ianuarie 2011, contractul atribuit Romstrade la finele anului anterior având o valoare de 96,8 milioane lei, fără TVA.
La sfârşitul lunii ianuarie 2013, municipalitatea a primit din partea consilierilor generali dreptul de a contracta servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică pentru a identifica posibile creanţe rezultate în urma rezilierii contractului cu compania controlată de Iordache.
Astaldi este unul dintre cei mai activi constructori pe piaţa locală, printre proiectele de referinţă numărându-se Arena Naţională, Pasajul Basarab şi Magistrala 5 a metroului bucureştean, precum şi construcţia unor tronsoane de autostradă.