Bucureștiul organizează primele spectacole-experiment cu sala aproape plină
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că la București vor avea loc luna aceasta primele spectacole – experiment pentru testarea variantelor de reluare a activităților ce implică participarea unor grupuri numeroase de persoane.
Prefectul a precizat, la Digi 24, că în weekendul 14-15 mai, împreună cu Ministerul Culturii, vor fi organizate spectacole experiment, un fel de programe-pilot, la Opera Română și la Teatrul Național din București.
Spectacolele vor avea loc cu sala aproape plină, nu la capacitate de 30%, cu condiția ca participanții să fie vaccinați anti-COVID.
”Pasul de descreştere este undeva la 0,2 puncte procentuale. Dacă s-ar menţine aşa, şi sperăm să se menţină, putem avea speranţe că în luna mai să ajungem la 1,5 la mie rată de infectare şi atunci să putem să luăm şi alte măsuri de relaxare”, a declarat, luni, la Digi 24, Alin Stoica.
Prefectul a menţionat că în cazul în care se va ajunge la o rată de infectare de 1,5 la mie, sălile de spectacole şi restaurantele vor putea funcţiona la o capacitate de 50%.
"De asemenea - spectacole de tip drive in sau spectacole în aer liber cu un număr de participanţi de maximum 300. Acestea sunt unele dintre măsurile de relaxare pe care le-am putea vedea la 1,5 la mie. Şi având în vedere că vine vara şi aşteptăm genul acesta de evenimente, de spectacole, coroborat şi cu un număr mai mare de oameni care sunt vaccinaţi, atunci lucrurile ar putea să arate chiar bine", a spus el.
Tag-uri:
masuri de relaxare, spectacole
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x