Budăi: USR şi Forţa Dreptei au ca grijă principală ca băncile să nu plătească taxa de solidaritate

| 30 oct, 18:45

Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că USR şi Forţa Dreptei au ca "grijă principală" ca băncile să nu plătească taxa de solidaritate, iar marile corporaţii să nu plătească către statul român acel impozit de cel puţin 1% din cifra de afaceri, aşa cum plătesc majoritatea IMM-urilor din România.

 

"M-am lămurit, dacă mai era nevoie, că aveţi o grijă principală. Ceea ce vă doare cel mai tare este ca băncile să nu plătească taxa de solidaritate şi marile corporaţii să nu plătească către statul român acel impozit de cel puţin 1% din cifra de afaceri, aşa cum plătesc majoritatea IMM-urilor din România. Asta vă preocupă", a spus Budăi în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, iniţiată de USR şi Forţa Dreptei.
El a adăugat că pe timpul când USR a fost la guvernare alocaţiile, salariile şi pensiile nu au fost mărite deloc.
"Vorbiţi de cheltuieli şi de deficit bugetar. Oare pe timpul cărei guvernări s-a ridicat la cer deficitul bugetar şi s-au cheltuit fonduri aiurea? Şi dau exemple: miliarde de euro pe vaccinuri, bani pentru fraţii Micula, ca apoi Comisia Europeană să ne spună că este un ajutor de stat ilegal, când puteaţi să nu vă grăbiţi, să ţineţi banii să rămână la stat, să plătiţi dacă trebuie, rachete plătite în avans, izolete la preţuri exorbitante. Colegii noştri vorbesc de grija către cetăţean. Pe timpul când USR a fost la guvernare niciun leu nu a intrat în buzunare, nici pentru alocaţii, nici pentru salarii, nu mai vorbesc pentru pensii", a arătat Budăi.
Acesta a explicat că PSD a introdus facilităţile pentru constructori şi agricultori.
"Dumneavoastră aţi scris în PNRR renunţarea la aceste facilităţi şi acum nu mai puteţi de grija angajaţilor din construcţii şi agricultură şi de grija întreprinzătorilor din agricultură şi construcţii", a mai afirmat Marius Budăi.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ