Bugetarii care vor primi 14 salarii pe an, pentru “dezvoltare personală”

| 30 noi, 09:28

Dacă tot a fost şedinţa festivă în prag de Centenar, guvernul Dăncilă a făcut şi noi promisiuni. Anul viitor, lucrătorii din construcţii vor fi plătiţi cu cel puţin 500 de euro net lunar, iar patronii lor vor fi scutiţi de taxe.

Dascălii vor primi două salarii în plus, iar cei de la sate, 5.000 de euro pentru cumpărarea ori amenajarea unei case. Măsurile nu au deocamdată şi termene de aplicare.

Un acord între Guvern şi patronii din construcţii semnat joi la Alba-Iulia stabileşte că, de anul viitor, lucrătorii din domeniu vor fi plătiţi cu cel puţin 3.000 de lei brut.

Taxele datorate de patronii din construcţii vor fi eliminate, iar cele care revin lucrătorilor vor fi stabilite astfel încât salariul net pe lună să depăşească echivalentul a 500 de euro, în plus vor fi acordate şi certificări profesionale de către instituţii specializate.

În felul acesta cabinetul Dăncilă vrea să încurajeze sectorul construcţiilor, pe care îl declara ″prioritar″⁣ în următorii zece ani.

„Mi se pare puţin, fac 1.600 de euro pe lună în Germania”, spune un muncitor din construcţii

„Ar trebui mai mult, dar în final nu contează. Nu am încredere în cei care sunt la conducerea ţării acum”, spune un şef de şantier.

Măsurile se aplică în cazul tuturor constructorilor, fie că se ocupa de proiecte private ori de stat.

Promisiuni sunt şi pentru cei din educaţie. Guvernul a semnat un acord cu sindicatele prin care cadrele didactice vor încasa, într-un an, 14 salarii, dintre care două pentru ″dezvoltare personală şi materiale didactice″⁣. Toţii banii sunt impozitaţi. Şi asta nu e tot.

Premierul a promis „acordarea unei sume de până la 5.000 euro pentru achiziţia şi modernizarea locuinţei precum şi pentru cumpărarea terenului pentru cei din mediul rural”.

În plus, cei se titularizează la sate vor beneficia şi de o primă de instalare de trei salarii brute. Iar cadrele didactice cu o vechime de peste 30 de ani vor beneficia, la pensionare, de şase salarii medii brute.

Toate aceste măsuri nu au însă şi termene de intrare în vigoare clare, acestea urmând să fie precizate prin acte normative ulterioare. Deocamdată, rămâne bătută în cuie o altă măsură - deschiderea automată de conturi de economii pe numele tuturor copiilor, începând cu 1 ianuarie 2019.

Părinţii interesaţi vor putea să depună bani - cel puţin 1.200 de lei pe an, în contul copiilor minori, pentru a beneficia de o primă de la stat de 600 de lei şi de o dobândă anuală de 3%.

Un exemplu de calcul arată că, la final, un copil născut acum s-ar putea alege cu circa 7.000 de euro peste 18 ani, dacă părinţii săi depun banii în fiecare an.

Banii nu vor putea fi retraşi înainte de majorat, aşa că, până până atunci, statul acumulează sumele plătite de părinţi în conturile trezoreriei.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ