Bugetul Primăriei Capitalei a fost rectificat negativ cu 608 milioane lei. De la ce proiecte de investiții se taie banii
Bugetul Primăriei Capitalei a fost rectificat negativ cu 608 milioane lei, bugetul rămas fiind de 6,2 miliarde lei, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Consiliul General al Municipiului București.
Rectificarea este necesară după ce impozitul pe venit a scăzut la 10%, iar cotele defalcate care ajung la administrația locală nu au crescut și Guvernul nu a dat banii promiși pentru echilibrarea bugetelor. Cele peste 600 milioane lei se taie de la cultură și biserici (90 milioane lei), învățământ - 35 milioane lei, subvenția la căldură (288 milioane lei), dar municipalitatea se împrumută pentru plata ei, dar și de la investiții.
Punctual, tăieri se fac de la:
- - 20 milioane lei de la modernizarea patinoarului Flamaropol;
- - 12 milioane lei de la restaurarea Ansamblului Curtea Veche;
- - 20 milioane lei de la rețelele de apă și canal din Cartierul Henry Coandă
- - 25 milioane lei de la Reabilitarea Șos Pantelimon (parcarea park&ride);
- - 10 milioane lei de la Străpungerea Nicolae Grigorescu, etapa II;
- - 4 milioane lei reabilitare Șoseaua Iancului;
- - 4 milioane lei finalizare lucrări pasaj pietonal Piața Revoluției;
Instituțiile de la care se taie bani sunt:
- - 10 milioane Administrația străzilor;
- - 11 milioane Clubul Sportiv Municipal;
- - 11 milioane CREART;
- - 3,4 milioane lei Poliția Locală;
- - 13,4 milioane lei de la Administrația Monumentelor și Patrimoniului Istoric (5 milioane lei se iau de la biserici, restul de la statui);
- - 16,2 milioane lei de la consolidări;
- - 5 milioane lei ARCUB;
Primarul Gabriela Firea a declarat că prioritatea sa este asigurarea continuității serviciilor publice.