Burleanu, despre reţinerea lui Dragomir de către procurori: Imaginea FRF este afectată

| 07 apr, 2014

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, că reţinerea de către procurori a fostului prim-vicepreşedinte al federaţiei şi conducător al LPF, Dumitru Dragomir, afectează imaginea forului de la Casa Fotbalului.

"Este o acţiune în derulare, prin urmare nu am şi nu pot da mai multe informaţii. Pot să afirm însă că apreciez colaborarea între investigaţiile fotbalistice (n.r. - ale presei) şi instituţiile statului, SRI, DNA şi Poliţia Română. Imaginea federaţiei este afectată în momentul în care oricare dintre membrii fotbalului românesc se află într-o asemenea situaţie" , a declarat Burleanu, adăugând că Dragomir primeşte de la FRF o rentă viageră de 1.200 de lei.

Întrebat dacă instituţiile statului au solicitat documente federaţiei în acest caz, Burleanu a răspuns: "Atât timp cât anumite acţiuni sunt în derulare nu pot face public acest lucru. Eu chiar îmi doresc o anchetă, dacă sunt elemente care fac obiectul unei investigaţii în mod cert îmi doresc."

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a fost reţinut de procurorii bucureşteni, luni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I.

Ordonanţa de reţinere a fost emisă după ce Dragomir a fost audiat în acest dosar la Poliţia Capitalei.

Liga Profesionistă de Fotbal a fost prejudiciată cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzacţiei, în condiţiile în care, în realitate, aceasta s-a făcut prin negociere directă, a arătat anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB).

Procurorii au precizat că în acest dosar s-a început urmărirea penală pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, LPF ar fi fost prejudiciată, la vânzarea drepturilor de televizare, prin faptul că tranzacţia a fost "intermediată" de mai multe firme, deşi ea s-a realizat, în realitate, fără acestea.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 - 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare. De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale", a arătat PTB.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, şi alte şase persoane au fost aduse, luni, la Poliţia Capitalei, pentru audieri în acest dosar.

Toţi cei şapte au fost ridicaţi şi aduşi la Poliţie în baza mandatelor emise în dosar.

Înainte de a-i ridica pe cei şapte, procurori ai PTB şi poliţişti din Poliţia Capitalei au făcut, luni dimineaţă, percheziţii la 11 adrese din Bucureşti şi Ilfov - locuinţe, sedii de firme şi sediul LPF.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că au fost făcute percheziţii şi la locuinţa fostului preşedinte al LPF, suspectat că ar fi încasat un comision important în contextul vânzării drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I.

Dumitru Dragomir a confirmat că anchetatorii au percheziţionat şi casa lui, precizând că aceştia nu i-au spus ce căutau.

"Da, domne', au fost dimineaţă, acum au plecat. Nu ştiu de unde erau, de la Poliţie, şi nici nu mi-au spus ce căutau", a afirmat Dragomir.

Întrebat dacă i s-a solicitat vreun document pe care îl avea la domiciliu, Dragomir a răspuns: "Mi-au cerut o gagică de 18 ani, dar n-am avut de unde să le dau".

Acţiunile anchetatorilor au fost făcute cu sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ