Bursa de la Atena va rămâne închisă până joi

| 07 iul, 12:28

Bursa de valori de la Atena va rămâne închisă atât marți cât și miercuri, în condițiile în care vacanța bancară a fost prelungită pentru încă o săptămână, a anunțat marți Autoritatea de supervizare a piețelor de capital din Grecia, transmite Bloomberg.

Tranzacțiile cu acțiuni la Bursa de valori de la Atena au fost suspendate începând cu data de 29 iunie, când guvernul elen a închis băncile și a impus restricții asupra mișcărilor de capital.

Potrivit unor surse bancare, guvernul grec a decis luni să extindă perioada în care băncile elene vor fi închise până vineri, în condițiile în care autoritățile de la Atena se străduiesc să evite intrarea în incapacitate de plată.

Alegătorii greci au respins, duminică, ultimele propuneri de acord ale creditorilor internaționali, la un referendum convocat de Guvernul condus de stânga radicală Syriza, în frunte cu premierul Alexis Tsipras. Acesta din urmă se va afla marți la Bruxelles, unde va participa la un summit de urgență al liderilor din zona euro pentru a ajunge la un acord care să permită Greciei să rămână în zona euro. De asemenea, miniștrii de Finanțe din zona euro se vor reuni marți după-amiază.

Tag-uri: Atena, bursa, Grecia
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ