Bursa de Mărfuri se luptă cu ANRMAP pentru a organiza o piaţă bursieră a medicamentelor
Bursa Română de Mărfuri va acţiona în instanţă ANRMAP în eventualitatea în care răspunsul instituţiei la solicitarea de a organiza o piaţă bursieră a medicamentelor este negativ, a declarat preşedintele director general al BRM, Gabriel Purice.
"Am discutat cu Ministerul Sănătăţii în privinţa tranzacţionării medicamentelor pe bursa de mărfuri, instituţie ce susţine acest proiect. ANRMAP îl blochează, însă, în momentul de faţă. Nu în scris, dar verbal. Au propus ca soluţie vânzarea medicamentelor prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Bursa Română de Mărfuri va acţiona în instanţă ANRMAP dacă răspunsul instituţiei la această solicitare este negativ", a afirmat Gabriel Purice, citat de Agerpres.
Provocările promovării medicamentelor pe piaţa bursieră constau în rezistenţa autorităţilor la această idee, potrivit reprezentanţilor BRM.
Preşedintele BRM, Septimiu Stoica, susține că dacă în alte state nu se simte nevoia tranzacţionării pe această categorie de produse, nu înseamnă că pentru România nu reprezintă o soluţie, când ştim bine că problemele din zona farmaceutică şi din sănătate sunt subiecte încinse.
Conform BRM, tranzacţionarea medicamentelor la bursa de mărfuri presupune o scădere a costurilor de tranzacţionare, a cheltuielilor de operare, precum şi transparenţă, egalitate, viteză şi eficienţă.