CAB anulează o condamnare de 8 ani închisoare primită de fostul primar Gheorghe Ştefan
Curtea de Apel Bucureşti a anulat o condamnare de 8 ani şi 2 luni închisoare primită de fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan în dosarul Poşta Română, motivul invocat de judecători fiind că la instanţa de fond nu a fost respectat un act de procedură referitor la citarea unei părţi.
Curtea de Apel Bucureşti a admis săptămâna trecută apelul lui Gheorghe Ştefan şi a dispus anularea sentinţei dată în luna mai 2017 de Tribunalul Bucureşti, procesul urmând să se reia de la zero.
Decizia instanţei se întemeiază pe un articol din Codul de procedură penală care stipulează că o sentinţă poate fi desfiinţată în apel dacă una dintre părţi nu a fost citată legal, dar şi pe o dispoziţie CEDO care se referă la dreptul la un proces echitabil.
"În temeiul art. 421, punctul 2, litera b, Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 6, punctul 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, admite apelurile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-intimat-inculpat Ştefan Gheorghe împotriva sentinţei penale nr.1.000/15.V.2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, din Dosarul nr.42057/3/2015. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală şi dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de judecată, respectiv la Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală. În temeiul art. 424, alin. 4, Cod de procedură penală, constată că ultimul act procedural valabil cu privire la inculpatul Ştefan Gheorghe este încheierea de şedinţă din data de 6.X.2016, astfel că desfiinţează inclusiv încheierea de şedinţă din data de 15.XII.2016, prin care s-a dispus disjungerea. Definitivă", se arată în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.
Art. 421, punctul 2, litera b din Cod de procedură penală prevede: "Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: (...) 2. Admite apelul şi (...) b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă".
În luna mai 2017, Gheorghe Ştefan primise la Tribunalul Bucureşti o condamnare de 8 ani şi 2 luni închisoare, într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română. Tot atunci, instanţa a dispus confiscarea de la Gheorghe Ştefan a sumelor de 422.000 de lei şi 35.000 de euro.
Fostul primar din Piatra Neamţ a fost condamnat în mai multe dosare penale. În prezent, el se află în libertate, fiind eliberat condiţionat din închisoare în noiembrie 2018.
În acest dosar, Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată în 2015 de DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu, alături de Dan Mihai Toader - fost director al Poştei Române; Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcţiei comerciale din CN Poşta Română SA; omul de afaceri Marian Constantinof, cel care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL; Emmanouil Sorillos - administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL şi Cosmin Dragoş Mihăilescu.
De asemenea, firma SC Smart Telecom Solutions SRL a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu.
Potrivit DNA, CN Poşta Română SA a încheiat, la data de 27 iulie 2006, în condiţii dezavantajoase, cu SC Super Total Services SRL (devenită SC Smart Telecom Solutions SRL), un contract de asociere în participaţiune privind prestarea unui serviciu de "bill payment" (încasare electronică a facturilor), folosind o reţea de terminale POS ce aparţinea unei societăţi de profil.
SC Smart Telecom Solutions SRL, reprezentată de Emmanouil Sorillos, nu a făcut decât să se interpună între Poşta Română SA şi firma respectivă, preluând o parte din profitul companiei naţionale.
Cel care, din partea Poştei Române, a determinat semnarea de către subordonaţii săi a acestui contract este directorul general de la acel moment - Dan Mihai Toader. Contractul respectiv s-a încheiat ca urmare a înţelegerii acestuia din urmă cu Emmanouil Sorillos. Prin executarea contractului, Poşta Română a suferit un prejudiciu de 1.437.139 euro.
DNA mai arăta că, în cursul anului 2009, Gheorghe Ştefan, la acea dată primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al PDL, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, şi-a impus un apropiat, pe Florin Aurelian Ciobotaru, în funcţia de director general adjunct, având în coordonare Direcţia comercială a CN Poşta Română SA.
Ulterior, Gheorghe Ştefan şi Florin Aurelian Ciobotaru au convenit cu Marian Constantinof ca o societate comercială nou înfiinţată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relaţia contractuală cu Poşta Română, privind prestarea, în unităţile poştale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS.
În schimbul folosirii influenţei sale, pentru a-l determina pe Florin Aurelian Ciobotaru să înceteze contractele Poşta Română cu SC Smart Telecom Solution SRL şi să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL (pe care Marian Constantinof o controla prin interpuşi), Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Constantinof să îi dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obţinut această din urmă societate comercială, în executarea contractelor încredinţate.
În acest context, Gheorghe Ştefan a exercitat presiuni asupra lui Florin Aurelian Ciobotaru pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL şi Poşta Română.
La rândul său, Florin Aurelian Ciobotaru a exercitat presiuni asupra angajaţilor din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaţilor amintiţi, Florin Aurelian Ciobotaru a apelat la cunoştinţele juridice ale lui Cosmin Mihăilescu (recomandat de Marian Constantinof) pentru a-l ajuta în încetarea raporturilor comerciale dintre companie şi SC Smart Telecom Solutions SRL.
Contractele dintre Poşta Română şi Smart Telecom Solutions SRL au fost denunţate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Florin Aurelian Ciobotaru şi Cosmin Mihăilescu (în calitate de consilier juridic "delegat" de un cabinet de avocatură). În acest fel, Poşta Română şi-a asumat riscul plăţii unor daune interese compensatorii.
După parcurgerea procedurilor judiciare declanşate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluţionarea litigiului comercial cu Poşta Română, compania a fost obligată la plata unor despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro.
Ulterior, Florin Aurelian Ciobotaru, în calitate de director general adjunct având în coordonare Direcţia comercială din Poşta Română, a negociat şi a încheiat în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziţie transparente şi legale, fără o justificare economică şi în condiţii dezavantajoase pentru compania naţională, un contract de asociere în participaţiune.
DNA preciza că Poşta Română a încheiat cu Smart Telecom Solutions SRL şi apoi cu Posh Telecom Solutions SRL contracte de asociere în participaţiune (nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziţie publică) având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unităţile poştale ale companiei.
În realitate, în ambele cazuri, reţeaua de terminale POS aparţinea Payzone SA (care a instalat terminalele şi care deţinea platforma de operare şi un "call-center" pentru oferirea de consultanţă şi service).
În opinia DNA, atât Smart Telecom Solutions SRL, cât şi Posh Telecom Solutions SRL erau interpuse, fără o activitate efectivă, iar Poşta Română a acceptat nejustificat să îşi împartă profitul cu aceste societăţi comerciale.
Anchetatorii au mai stabilit că, prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relaţia comercială pe care în realitate o desfăşura cu Payzone Romania SA, Poşta Română a achitat nejustificat, în perioada mai - octombrie 2009, suma de 224.979 euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei.
La cererea lui Gheorghe Ştefan, Marian Constantinof a achitat din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma totală de 302.845 lei către o societate controlată prin interpuşi de fostul primar din Piatra Neamţ, pentru achiziţionarea de publicitate în municipiul Piatra Neamţ. Această societate comercială a direcţionat o parte din banii încasaţi către o televiziune la care asociaţi erau copiii lui Gheorghe Ştefan.
Tot la solicitarea lui Gheorghe Ştefan, Marian Constantinof a achitat costurile deplasării şi ale unui cantonament efectuat, în Italia, de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ. Costul transportului şi al cazării, achitat din conturile unei firme la care asociat este Marian Constantinof, a fost de 39.417 lei şi 35.306 de euro.
La data de 3 septembrie 2009, Marian Constantinof, prin societatea la care era asociat, a plătit 10.000 lei pentru Gheorghe Ştefan şi soţia sa, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.
De asemenea, Gheorghe Ştefan şi-a dat acordul ca o parte din sumele cerute de el să fie direcţionate, sub forma unor sponsorizări, către o asociaţie sportivă ce aparţinea unei persoane din familia lui Florin Aurelian Ciobotaru. Astfel, în iulie şi septembrie 2009, din conturile firmei lui Marian Constantinof au fost făcute două plăţi în favoarea asociaţiei, în valoare totală de 62.000 de lei.
Potrivit DNA, valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ştefan sau altora, la cererea lui, este de 422.138 lei (circa 100.000 de euro) şi 35.306 euro.