CAB judecă un nou termen în dosarul omului de afaceri Gabriel Popoviciu
Curtea de Apel Bucureşti judecă luni un nou termen în dosarul în care omul de afaceri Gabriel 'Puiu' Popoviciu a fost trimis în judecată în legătură cu retrocedarea a două terenuri din zona Băneasa.
La termenul din 3 februarie, judecătorul Ion Tudoran s-a arătat nemulţumit că Ministerul Justiţiei nu a transmis noul Cod penal şi a susţinut că nu are după ce judeca, subliniind că nu ştie cât de corecte sunt formele apărute la diferite edituri. Astfel că instanţa a amânat judecata pentru 24 februarie, conform Agerpres.
În decembrie 2012, omul de afaceri Gabriel Aurel Popoviciu şi fostul şef al DGIPI Cornel Şerban au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie alături de alte nouă persoane în dosarul privind terenul din Băneasa. Prejudiciul cauzat Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB) este de aproape 620 de milioane de lei.
Potrivit DNA, omul de afaceri este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, precum şi de dare de mită, iar fostul şef al DGIPI, de complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului.
În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei alţi inculpaţi care ocupau respectivele funcţii la data comiterii faptelor: Ioan Niculae Alecu, rector al USAMVB, Mihai Ion Florin Luican, prefect al municipiului Bucureşti şi preşedinte al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, Gabriel Toader, secretar Prefectura Bucureşti şi membru al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, Ioan Todiraş, viceprimar al Primăriei sectorului 1, Lizeta Minea, secretar Primărie sector 1 şi membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 din cadrul Primăriei sectorului 1, Gheorghe Petrulian, şef OCOOTA Bucureşti şi membru al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, Ştefan Diaconescu, secretar ştiinţific şi rector în cadrul USAMVB, toţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Petru Pitcovici, şef Divizie Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI, pentru complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului, şi Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.