CAB: Piedone nu avea în atribuţii să verifice dacă la Colectiv erau îndeplinite normele PSI

| 26 noi, 17:32

Judecătorul Luchian Constantin Constantinescu susţine, în motivarea deciziei prin care a dispus eliberarea din arest a lui Cristian Popescu-Piedone, că nu primarul este cel care emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, astfel încât nu intra în atribuţiile sale să veridice dacă clubul Colectiv îndeplinea normele PSI, transmite Agerpres.

Curtea de Apel Bucureşti a dat publicităţii joi motivele pentru care judecătorul Luchian Constantin Constantinescu a dispus pe 11 noiembrie eliberarea din arest preventiv a fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual, în legătură cu eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv. 

Tot atunci, au fost puse în libertate şi două funcţionare de la Primăria Sectorului 4: Aurelia Iofciu, şef Serviciu autorizări comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată în cadrul aceluiaşi serviciu. 

"Prerogativele principale privind apărarea împotriva incendiului aparţin Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Art. 14. lit. f) din Legea nr. 307/2006 prevede că primarul 'dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite'. Or, primarul nu emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, aşadar nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă agentul economic îndeplineşte măsurile stabilite printr-o astfel de autorizaţie", se arată în motivare. 

În opinia magistratului, probele administrate de DNA "nu formează convingerea unei suspiciuni rezonabile privind săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi". 

În continuare, judecătorul susţine că, pentru a se reţine săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, care să justifice luarea unor măsuri preventive, este necesar ca probele administrate să releve faptul că Piedone şi cele două funcţionare "au urmărit să obţină pentru ei sau pentru acţionarii clubului Colectiv un folos injust, un profit necuvenit", conştientizând că legislaţia privitoare la protecţia împotriva incendiilor ar trebui interpretată în sensul că Primăria Sectorului 4 avea obligaţia de a verifica existenţa autorizaţiei PSI şi că Hotărârea Consiliului Local nr. 22/29.02.2012 care reglementează procedura obţinerii acordului de funcţionare pentru agenţii economici ar încălca această legislaţie. 

"În opinia Curţii, aceste condiţii necesare angajării răspunderii penale a inculpaţilor pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual nu sunt îndeplinite în stadiul actual al anchetei. În primul rând, se remarcă faptul că, până la data soluţionării propunerii de arestare preventivă, în afara contactelor prilejuite de procedura de obţinere a avizului şi autorizaţiei de funcţionare, nu s-a conturat existenţa altor relaţii între administratorii clubului Colectiv, pe de-o parte, şi inculpaţii Popescu Cristian Piedone, Luminiţa Ganea şi Aurelia Iofciu, apropiaţi ai acestora sau alţi funcţionari ai Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, pe de altă parte", se arată în motivare. 

Relevantă în acest sens este declaraţia lui Paul Gancea, administrator al clubului Colectiv, care a susţinut că "nu au fost făcute sponsorizări pentru activităţi desfăşurate de Primăria Sectorului 4 prin SC Colectiv Club SRL ori prin alte societăţi în care are calitatea de acţionar sau administrator, nu a fost rugat de vreun funcţionar din cadrul Primăriei Sectorului 4 să găzduiască evenimente la clubul Colectiv, nu i s-a cerut în mod direct sau prin persoane interpuse bani, bunuri sau alte servicii de către funcţionarii publici în cadrul procedurii, nu a oferit asemenea foloase funcţionarilor, nu îl cunoaşte personal pe Popescu Cristian Piedone şi nici pe vreun membru al familiei acestuia". 

În al doilea rând, magistratul declară este foarte greu de acceptat din punct de vedere logic ca Piedone şi ceilalţi funcţionari ai Primăriei Sectorului 4 care îşi desfăşoară activitatea în Serviciul Autorizări Comerciale sau în Direcţia Juridică "au cunoscut sau au prevăzut că HCL nr. 22/29.02.2012 privind aprobarea procedurii obţinerii acordului de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor economice nu ar respecta legislaţia în domeniul securităţii la incendiu şi cu toate acestea, în decurs de mai mulţi ani, au acceptat să încalce legea, riscând să suporte sancţiuni chiar de natură penală". 

Judecătorul are în vedere că, potrivit art. 45 alin.1 şi art. 49 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Consiliul local adoptă hotărâri, cele cu caracter normativ devenind obligatorii şi producând efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică. 

Conform Hotărârii nr. 55/28.08.2008 emisă de Consiliul Local al Sectorului 4 privind aprobarea procedurii obţinerii acordului de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor economice în zonele publice, modificată şi completată prin HCL nr. 22/29.02.2012, rezultă care sunt condiţiile pentru ca un agent economic să obţină acordul de funcţionare. 

Însă, printre actele necesare pentru obţinerea acordului de funcţionare nu se regăseşte autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor. 

De asemenea, potrivit art. 19 alin. 1 lit. e şi art. 20 din Legea nr. 340/2004, competenţa verificării legalităţii actelor administrative ale Consiliului local aparţine prefectului. 

Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de preşedintele Consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condiţiile legii. 

"Or, până în prezent, prefectul nu a sesizat niciun aspect care să atragă atenţia în sensul nelegalităţii HCL sus-menţionate sau în legătură cu nerespectarea acesteia a HG nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu. Curtea mai reţine că, din punct de vedere al măsurii de respectare a securităţii la incendiu, potrivit Legii nr. 307/2006, agentul economic este obligat să solicite şi să obţină autorizaţiile de securitate la incendiu prevăzute în HG nr. 1736/2006. Ordinul nr. 3/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă este un act normativ emis de ministrul Administraţiei şi Internelor, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este instituţia care are obligaţia de a lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor actului", se mai arată în motivare. 

Astfel, articolul 23 prevede că inspectoratele, prin inspecţiile de prevenire, pe timpul execuţiei obiectivului de investiţii până la emiterea autorizaţiilor, verifică prin controale periodice, prin sondaj, respectarea executării lucrărilor din documentaţiile avizate privind îndeplinirea cerinţei esenţiale "securitate la incendiu", respectiv realizarea adăposturilor de protecţie civilă sau a punctelor de comandă. 

De asemenea, conform art. 28 alin. 2 din Legea nr. 307/2006 pentru apărarea împotriva incendiilor, "controlul de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor se exercită, la nivel central, prin inspecţia de prevenire şi alte compartimente şi unităţi din structura sau subordinea Inspectoratului General, respectiv, la nivel local, prin inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor, în scopul aplicării unitare a prevederilor legale pe întregul teritoriu al României, potrivit competenţelor". 

Potrivit art. 46 alin. 1 din aceeaşi lege, "constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 44 se fac de către personalul prevăzut la art. 28 alin. (2)". 

"Aşadar, prerogativele principale privind apărarea împotriva incendiului aparţin Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Art. 14. lit. f) din Legea nr. 307/2006 prevede că primarul 'dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite'. Or, primarul nu emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, aşadar nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă agentul economic îndeplineşte măsurile stabilite printr-o astfel de autorizaţie", mai spune judecătorul Luchian Constantin Constantinescu. 

Magistratul îi reproşează colegului său de la Tribunalul Bucureşti care a dispus arestarea lui Piedone că "nu s-a aplecat însă cu suficientă atenţie asupra legislaţiei în acest domeniu, atribuind primarului responsabilităţi în ceea ce priveşte controlul în domeniul apărării împotriva incendiilor care, în realitate, aparţin altei instituţii, concluzionând doar pe baza unei interpretări discutabile că eliberarea de către Primărie a autorizaţiei de funcţionare era condiţionată de prezentarea autorizaţiei la incendiu emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi că acest aspect a fost cunoscut de către inculpaţi". 

Mai mult, administratorii clubului Colectiv au avut întâlniri cu reprezentanţii ISU, însă modul în care aceştia din urmă şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu face obiectul cercetărilor într-un alt dosar instrumentat de DNA. 

"În contextul de ansamblu al faptelor astfel cum a fost reţinut de către Curte, împrejurarea că cererea pentru obţinerea avizului de funcţionare a fost depusă în 06.11.2014 iar solicitantul nu s-a prezentat în termenul de 50 de zile prevăzut pentru ridicarea actelor, dar cu toate acestea în 14.01.2015 documentele au fost eliberate, nu poate atrage o răspundere de natură penală a funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 4 Bucureşti. Aşadar, Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia generală prevăzută de art. 202 alin.1 din Codul de procedură penală pentru a se dispune arestarea celor trei inculpaţi sau luarea unei alte măsuri preventive faţă de aceştia, neexistând probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, motiv pentru care, în temeiul art.425 (1) alin. 7 pct.2 lit. a Cod procedură penală va admite contestaţiile", se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus eliberarea lui Piedone şi a celor două funcţionare din arest preventiv.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ