Cabanier de la Padina, atacat de un URS

| 28 ian, 2014

Un bărbat angajat la cabana Padina din Masivul Bucegi a fost atacat de un urs, în noaptea de luni spre marţi, bărbatul reuşind să se refugieze în cabană şi fiind coborât de către jandarmii montani până la Sanatoriul Moroieni, de unde a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, a declarat corespondentului Mediafax că în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 02.00, o femeie de la cabana Padina a sunat la 112 şi a anunţat că un angajat al cabanei, care a ieşit din imobil şi s-a îndepărtat la aproximativ o sută de metri de aceasta, a fost atacat de un urs. Femeia, care a auzit zgomot afară, a ieşit la uşa cabanei să vadă ce se întâmplă, moment în care bărbatul a reuşit să se refugieze în cabană.

Jandarmii montani de la postul Peştera au intervenit pentru a-l coborî pe bărbat până la sanatoriul Moroieni, acolo unde a fost aşteptat de o ambulanţă care l-a preluat şi l-a dus până la spitalul din Pucioasa. Echipajul de jandarmi a însoţit ambulanţa până la spital, unde a ajuns după ora 04.00.

Potrivit reprezentantului Jandarmeriei Dâmboviţa, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a suferit mai multe zgârieturi în urma atacului ursului, însă în momentul în care a fost preluat de către echipajul medical era în stare stabilă, fiind conştient, însă era foarte speriat.

Tag-uri: urs
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ