Cadastrul naţional: încă o promisiune neonorată de PDL

| 11 iul, 2013

Abia în ianuarie 2012, Elena Udrea, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale, a lansat ideea ca firmele private să poată participa la realizarea cadastrului general al României prin parteneriat public-privat.

Lipsa cadastrului şi a înregistrării proprietăţilor la nivel naţional este o problemă serioasă, căreia nu i s-a găsit rezolvare în România timp de 23 de ani. Lipsa unei cadastrări naţionale sistematice a proprietăţilor are consecinţe grave asupra multor domenii importante ce ţin de dezvoltarea regională, locală, investiţii etc. Consecinţele sunt dintre cele mai diverse şi constau în solicitarea de către proprietari a unor suprafeţe care nu au acoperire în realitate, în ambiguizarea regimului juridic al proprietăţii şi, implicit, în descurajarea investiţiilor. Una dintre consecinţele importante strâns legată de cele enumerate deja este resimţită în procesul de retrocedare, mai ales a terenurilor confiscate de comunişti înainte de 1989, care a fost mult îngreunat, şi a fost făcut şi defectuos (fără măsurători). În programul de guvernare din 2008, PDL îşi propunea ambiţiosul obiectiv de a efectua gratuit (cu bani de la buget) cadastrarea României şi de a clarifica astfel regimul proprietăţii. Ca multe alte promisiuni neonorate, obiectivul a rămas doar pe hârtie. Actualul Guvern a anunţat recent că va prelua acest obiectiv şi îl va pune în practică printr-un parteneriat public-privat.

Existenţa unei evidenţe clare a proprietăţilor (case şi terenuri) este foarte importantă pentru clarificarea regimului juridic al proprietăţilor şi, deci, a posibilităţii ca terenurile să intre în circuitul civil şi să stimuleze investiţiile. În România, lipsa înregistrării proprietăţilor (doar 10%-15% din numărul total al proprietăţilor erau înregistrate în România la finalul anului 2011) a coexistat după 1989 cu procesul de restituire a proprietăţilor confiscate de comunişti înainte de 1989. Aşa se face că retrocedarea s-a făcut defectuos şi incorect, conducând la un şi mai mare haos în ceea ce priveşte proprietăţile existente în România. Un raport recent al Curţii de Conturi arată de exemplu că suprafeţele de păduri solicitate de persoanele fizice în vederea retrocedării depăşesc cu 390.000 de hectare suprafaţa totală a pădurilor de care dispunea Romania în 1948, înainte de confiscări şi naţionalizări. Situaţii similare se înregistrează şi la nivelul judeţelor în privinţa terenurilor solicitate ca despăgubiri. Lipsa cadastrului a condus astfel atât la o îngreunare a procesului de retrocedare a proprietăţilor – acesta nefiind finalizat nici până astăzi-, cât şi la restituiri incorecte, pe alte amplasamente, prelungind şirul proceselor în instanţe. Alte consecinţe grave ale neînregistrării proprietăţii şi lipsei cadastrului sunt imposibilitatea dezvoltării regionale şi locale şi descurajarea oricăror investiţii.

În acest context, PDL şi-a stabilit ca obiectiv în 2008 introducerea cadastrului unitar, pe cheltuiala statului, clarificarea regimului al proprietăţii, finalizarea rapidă a procesului de retrocedare a proprietăţilor, înscrierea corectă a proprietăţii în cartea funciară în baza realităţii din teren etc. Niciuna dintre aceste priorităţi nu a fost atinsă. În schimb, după trei ani de inacţiune şi de acomodare cu guvernarea, PDL a lansat în martie 2011 un proiect pilot, finanţat cu peste 47 milioane euro, printr-un împrumut de la Banca Mondială. Proiectul trebuia finalizat în octombrie 2011, dar, până la finalul anului, niciuna dintre comunele vizate de proiect nu şi-a încheiat activităţile. Abia în ianuarie 2012, Elena Udrea, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale, a lansat ideea ca firmele private să poată participa la realizarea cadastrului general al României prin parteneriat public-privat, în baza unui memorandum aprobat atunci de Guvern. Ideea suna bine teoretic, dar ca multe alte promisiuni ale guvernării anterioare, proiectul a rămas un simplu deziderat.

Faptul că actualul Guvern şi-a exprimat disponibilitatea şi voinţa politică de a pune în practică acest proiect este un lucru foarte bun şi constructiv. Proiectul constă în cadastrarea sistematică a României, în perioada 2014-2020, în mod diferenţiat, pe cele două componente rural şi urban: în mediul rural, alocarea a 500 milioane euro pentru înregistrarea gratuită, în timp ce în mediul urban, se vrea angajarea, prin licitaţie, a unei firme care să realizeze cadastrul în parteneriat cu statul; finanţarea realizării proiectului ar urma să fie efectuată exclusiv de către ofertantul desemnat câştigător al procedurii de atribuire, iar recuperarea investiţiei să se realizeze treptat din veniturile colectate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ