Cale liberă pentru Ilie Sârbu. Ioan Antona a fost revocat de la Curtea de Conturi
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat miercuri cu 317 voturi proiectul de hotărâre prin care Ioan Anton a fost revocat din funcția de consilier de conturi și vicepreședinte al Autorității de Audit.
În raportul Comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților se menționează că Parlamentul a aprobat, în 27 septembrie 2011, numirea lui Ioan Anton consilier de conturi pentru un mandat de nouă ani și vicepreședinte al Autorității de Audit.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis în luna octombrie 2014 că este neconstituțională hotărârea Parlamentului în acest caz, întrucât Ioan Anton a fost numit vicepreședinte al Autorității de Audit, deși acesta mai îndeplinise anterior funcția de consilier de conturi timp de trei ani. Potrivit art. 140, alin. 4 din Constituție, consilierii de conturi sunt numiți de Parlament pentru un mandat de nouă ani care nu poate fi prelungit sau înnoit.
"Membrii celor patru comisii sesizate au constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru revocarea din funcție a lui Ioan Anton", se arată în raportul comisiilor însușit, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului. Pe 30 august, președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, declara că fostul lider al senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, se bucură atât de susținerea sa, cât și a partidului pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi.
Citeşte şi: Petre Daea, despre numirea lui Ilie Sârbu: Experiența îl recomandă pentru Curtea de Conturi