Călin Goia, atac la adresa delegației României la Eurovision
Călin Goia este dezamăgit de rezultatul obținut la Eurovision și aruncă o parte din vină pe delegația României ar fi trebuit să facă mai mult.
Solistul trupei Voltaj spune că îl va ajuta cu sfaturi pe viitorul reprezentant al țării noastre la Eurovision.
"Pentru mine, situarea pe locul 15 este un eșec din care trebuie să învățam. Poate că delegația României ar fi trebuit să facă mai mult, însă asta a fost situația. Sunt supărat că producția noastră a arătat așa, că ideile trupei nu au fost transpuse pe scenă, iar show-ul nu a ajutat această piesă frumoasă, cu mesaj emoționant, să urce în clasament. Am învățat din experiență concursului european muzical foarte multe și vreau să spun public că mă pun la dispoziția următorului reprezentant al țării noastre la Eurovision pentru a-i împărtăși din lucrurile pe care le-am acumulat eu în toată această perioadă.
Consider că în anii care vor urma, este absolut necesar că membrii delegației României și, în special cei care au putere de decizie să fie mai activi, să se pună la punct cu noile cerințe ale competiției, să știe care este trend-ul, să fie prezenți la scenă permanent și să asigure tot suportul necesar cântăreților. Altfel, nu vom reuși să facem perfomanta și este păcat! Un concurs de acest gen implică de toate, piesă, show, susținere etc", declară Călin Goia, conform Wowbiz.
Citeşte şi: Cine este suedezul Måns Zelmerlöw, câştigătorul finalei EUROVISION 2015