”Ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale necesare pentru efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană care, la data faptelor, deţinea funcţia de prim ministru, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită”, a transmis, vineri, DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii precizează că, în calitate de prim ministru, suspectul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă.
‘În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, a mai DNA.
Instituţia a precizat că dosarul a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităţilor judiciare austriece.
”După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii iniţiale de încuviinţare a urmăririi penale de către Senat (instituţie învestită cu soluţionarea având în vedere calitatea de senator a lui Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton la acea dată), procurorii au efectuat, în acelaşi dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane. Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menţionată cu referire la fostul demnitar”, a mai transmis DNA.
Procurorii i-au adus lui Tăriceanu la cunoştinţă calitatea procesuală şi au dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinându-i acestuia, în valoare de 3.204.640 lei.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost vineri, la DNA, iar la ieşire a afirmat că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în dosarul de luare de mită.
”Tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate, aberante”, a declarat Tăriceanu, precizând că a cerut timp pentru studierea dosarului.
loading...