Călin Popescu Tăriceanu, audiat la Curtea Supremă. Se apropie sentinţa pentru nr. 2 în stat

| 16 apr, 14:18

Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, se apropie tot mai mult de o decizie în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă.

Luni, au loc ultimele audieri în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă.

Omul de afaceri Remus Truică, dar și autointitulatul prinț Paul al României sunt şi ei citați la Curtea Supremă. E posibil ca instanța să stabilească azi ultimul termen.

Tăriceanu a dat, pe 3 octombrie, o declaraţie de inculpat în faţa noului complet şi şi-a susţinut din nou nevinovăţia, spunând că acuzaţiile procurorilor sunt doar "speculaţii".

Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a reînceput în 14 martie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, pe 10 februarie, instanţa a decis că procesul poate începe pe fond, respingând definitiv cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului. În acest dosar, fusese audiat Tăriceanu, ca inculpat, în timp ce Şerban Mihăilescu a dat o declaraţie de martor în urma căreia procurorii s-au autosesizat pentru mărturie mincinoasă după ce acesta şi-a schimbat depoziţia dată în timpul urmăririi penale.

Dosarul a fost trimis instanţei în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Braşov, care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ