Călin Popescu Tăriceanu, audiat la DNA în dosarul lui Bogdan Olteanu

| 15 sep, 10:08

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat, joi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul lui Bogdan Olteanu. El trebuie să le spună anchetatorilor dacă a intervenit pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funţia de guvernator al Deltei Dunării.

Tăriceanu a fost chemat de procurorii anticorupţie pentru a da noi declaraţii în dosarul lui Bogdan Olteanu.

Potrivit unui comunicat de presă al Senatului, Călin Popescu Tăricenu ar fi aflat în umă cu două zile că joi trebuie să se prezinte la DNA:

"În această dimineață, la ora 09.00, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României, a fost invitat la DNA.
Invitația a fost trimisă cu două zile în urmă, dar Președintele Senatului nu a  făcut-o publică pentru a vedea dacă DNA continuă să scurgă informații spre presă în scopuri propagandist-electorale.
Presa a aflat și este prezentă la DNA înaintea audierii.
Așa cum s-a întâmplat și în situații anterioare, similare, Președintele Senatului nu va face declarații presei la DNA", se arată în comunicatul de presă trimis de Senatul României.

Surse judiciare au declarat că preşedintele Senatului va da declaraţii în calitate de martor în dosarul de corupţie al fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu.

Procurorii îl acuză pe Bogdan Olteanu că, atunci când a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării cu un elicopter pus la dispoziţieomul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În urma discuţiior, omul de afaceri i-a promis suma de un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Surse judiciare au declarat că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ