Călin PopescuTăriceanu: Sunt în grafic pentru intrarea în turul al doilea al prezidenţialelor

| 24 sep, 2014

Alegeri prezidenţiale 2014.Preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin-Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri, la Giurgiu, că se află ''în grafic cu obiectivul fixat de a intra în turul al doilea în alegerile prezidenţiale'', iar în ceea ce priveşte campania electorală consideră că valoarea proiectelor şi a ideilor trebuie să primeze şi nu spiritul de distrugere al adversarului.

Alegeri prezidenţiale 2014.  "Nu cred că în România trebuie să ne lăsăm în continuare ancoraţi în mentalitatea şi în spiritul care a fost promovat de Băsescu, care a mers în general pe distrugerea adversarului. Eu cred că valoarea proiectelor şi a ideilor trebuie să fie cea care să primeze în dezbaterea publică, de aceea azi, la Giurgiu, voi prezenta proiectul meu de ţară şi îi provoc şi pe ceilalţi să facă la fel dacă au un proiect de ţară pentru că nu e suficientă o schimbare, trebuie o viziune să faci ca ţara ta să progreseze', a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că obiectivul pe care şi l-a fixat este de a intra în turul al doilea şi consideră că este în grafic în ceea ce priveşte structurile de susţinere ale campaniei prezidenţiale. Totodată, el a susţinut că relaţiile cu PSD sunt corecte, este adversar cu Victor Ponta în campania pentru alegerile prezidenţiale, dar discuţiile se poartă civilizat pe bază de proiecte şi argumente.

Citeşte şi: BEC a anunţat cine rămâne în cursa pentru prezidenţiale

Suntem adversari în alegerile prezidenţiale. Am altă viziune, promovez alte principii şi valori, am propria mea idee despre România de mâine pentru că am şi o experienţă, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne dăm cu parul în cap când îl văd pe Ponta. Putem să discutăm civilizat, pe bază de proiecte şi argumente, pentru că recurgerea la invective ar duce la degradarea vieţii politice', a mai spus liderul PLR.

Tăriceanu a reamintit că are experienţa guvernării şi a susţinut că relaţiile cu premierul Ponta ''se desfăşoară firesc'', pentru că nici socialismul modern nu mai e ce era altă dată.

''Socialismul modern s-a adaptat şi liberalismul a evoluat, presupune asumarea responsabilităţii sociale. Toţi au evoluat, responsabilitatea socială ne este astăzi şi nouă la fel de proprie ca şi socialiştilor, nu au ei proprietatea responsabilităţii sociale şi noi promovarea numai a valorii individului. Ca exemplu, în momentul în care am fost la guvernare am făcut recalcularea pensiilor cu convingerea că este un act şi moral şi necesar, pentru că nu poţi spune că e o măsură socialistă dacă majorezi pensiile pentru că nici într-o guvernare liberală pensionarii nu trebuie să sufere'', a adăugat candidatul PLR la alegerile prezidenţiale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 sep, 2014
Maria
succes
Pas cu pas construieste Tariceanu. Nu vorbeste despre castigarea alegerilor si despre accederea in turul doi, deoarece asa e normal. Cu astfel de strategii l-a invins mereu pe Basescu. Oricum, are votul meu
25 sep, 2014
Nicu
Bravo
Adevarul e ca experienta ca premier, mai ales pe langa unul ca Basescu, spune multe, va ajuta. Lumea v-a placut si v-s sustinut mult pe atunci. Asa va fi si acum!
25 sep, 2014
Traian
mda
nu-mi displaci, dar mai ai de lucrat. oricum, programa, planurile sunt bune. pt asta ai votul meu!
25 sep, 2014
Vladimir
F bine
Foarte bine, ma bucur! Aveti sustinerea noastra si a liberalilor!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ