Camera Deputaților: Decizia privind solicitarea procurorului general în cazul lui Eugen Bejinariu, amânată
Solicitarea procurorului general privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost retrimisă la Comisia juridică pentru două săptămâni, după ce președintele comisiei, Eugen Nicolicea, a invocat un "incident de procedură".
Propunerea de retrimitere la comisie a fost aprobată cu 80 de voturi "pentru" și 31 "împotrivă".
Nicolicea a explicat că raportul Comisiei juridice în acest caz a fost întocmit în legislatura trecută a Parlamentului când din acest for făceau parte reprezentanți ai unui partid care nu mai există — PPDD, iar reprezentanții USR, care sunt în componența actuală, nu au putut să se pronunțe.
"Vreau să sesisez un incident procedural. Vreau să vă spun că această solicitare se face în baza unui raport întocmit de Comisia juridică și în momentul de față avem un incident de procedură în sensul că la articolul 63 alineatul 5 din Constituție se spune că proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent continuă procedura în noul Parlament. Nu avem în Constituție în privința continuării procedurii pentru hotărâri sau pentru altfel de acte. Același lucru este și în articolul 253 din regulament. Deci, nu avem o procedură de continuare. Solicit liderilor de grup să ceară retrimiterea la comisie pentru a rezolva acest incident de procedură", a explicat el.
Eugen Nicolicea a adăugat că raportul este făcut de o comisie care nu mai există. "Atunci au existat deputați din alte partide, de exemplu UDMR, PPDD, iar acum avem USR. Observați că USR nu s-a putut pronunța în cadrul comisiei, dar s-au pronunțat partide care nu mai există", a precizat el.
Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Camerei încuviințarea efectuării urmăririi penale împotriva deputatului Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în dosarul Microsoft.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, în legislatura trecută, solicitarea, iar plenul a amânat de două ori luarea unei decizii din lipsă de cvorum.