Astfel, conform unui comunicat de presă al Camerei Deputaţilor, a fost demarată reabilitarea termică a unor zone aferente clădirii prin schimbarea tâmplăriei exterioare vechi cu tâmplărie termoizolantă din aluminiu. Instalaţiile de iluminat au fost modernizate prin înlocuirea surselor de iluminat cu surse led, iar în anumite zone s-a efectuat schimbarea completă a corpurilor de iluminat cu unele moderne, economice, cu sursă led. Sursele de iluminat sunt gestionate unitar de către un dispecerat tehnic dedicat printr-un program de tip Building Management System (BMS), ce conţine scenarii de iluminat în funcţie de activităţi şi de gradul de ocupare a spaţiilor şi solarizarea clădirii.
În ceea ce priveşte iluminatul exterior, au fost luate măsuri de diminuare a acestuia la 50%, iar iluminatul festiv al faţadei a fost redus la o perioadă de două ore, zona dinspre Parcul Izvor beneficiind de iluminat economic pe bază de led, cu consum redus de energie. Instalaţiile de iluminat exterior nu au exclusiv rol decorativ - deşi imaginea Palatului Parlamentului pe timp de noapte este spectaculoasă, punând în evidenţă unul dintre reperele inconfundabile ale României – ci are şi funcţii pe linia proceselor de mentenanţă, siguranţă şi securitate, mai arată sursa citată.
Începând cu anul 2022, întregul imobil este alimentat cu energie electrică produsă exclusiv din surse regenerabile (energie clasificată drept „verde”), iar notarea energetică a clădirii are valoarea de 93.48.
„La această dată se află în derulare un studiu de fezabilitate ce analizează problematica eficientizării consumurilor de utilităţi (Centrală de cogenerare de înaltă eficienţă). De asemenea, se vor avea în vedere folosirea atât a sistemului de cogenerare precum si a altor resurse regenerabile: sisteme fotovoltaice, pompe de căldură etc. Mai mult decât atât, Camera Deputaţilor are în pregătire implementarea unui sistem cu aport de inteligenţă artificială pentru monitorizare şi control prin care să reducă la jumătate consumul de energie, în toate zonele administrate, în limita siguranţei tehnologice a sistemelor şi imobilului. Măsurile adoptate pe linia eficientizării instalaţiilor şi a diminuării consumurilor de energie au condus la rezultate menite să înlăture mitul „clădirii energofage” şi ineficiente energetic. Astfel, măsurători recente au relevat faptul că în ceea ce priveşte consumul specific de energie electrică/mp/lună, acesta se situează la valoarea de 2,73 (prin comparaţie, acest consum în cazul unui apartament de dimensiuni medii se situează la o valoare medie de 2,25)”, conform sursei menţionate.
Palatul Parlamentului este una dintre cele mai mari clădiri administrative din lume, clădire ce găzduieşte sediul Camerei Deputaţilor, al Senatului, al Curţii Constituţionale a României, al Consiliului Legislativ şi al altor instituţii, precum şi ample spaţii ce sunt folosite cu ocazia conferinţelor şi a evenimentelor de talie internaţională.
loading...