Camera Deputaţilor: Vânzarea de medicamente pe internet, permisă doar farmaciilor autorizate

| 02 mar, 16:04

Deputaţii au adoptat, miercuri, o propunere legislativă care prevede că vânzarea pe internet a medicamentelor care se acordă fără prescripţie medicală este permisă numai farmaciilor comunitare şi drogheriilor autorizate, prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.266/2008 privind modul în care funcţionează farmaciile şi cum se vând medicamentele stipulează că Ministerul Sănătăţii exercită controlul şi supraveghează vânzarea şi eliberarea prin intermediul serviciului societăţii informaţionale a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală. 

Conform iniţiativei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei afişarea emblemei sau firmei farmaciei şi drogheriei de către unităţi neautorizate. 

De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 la 50.000 de lei şi închiderea farmaciei funcţionarea unităţii fără autorizaţie emisă de Ministerul Sănătăţii şi deţinerea sau eliberarea în drogherii a unor medicamente ale căror deţinere şi eliberare sunt interzise. 

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat anul trecut. Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă în calitate de for decizional cu 240 de voturi ''pentru'' şi o abţinere.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ