Cameră: Proiectul privind conversia creditelor în franci elvețieni - adoptat de plen

| 18 oct, 13:09

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu 248 de voturi "pentru", proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni.

Potrivit proiectului de lege, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adițional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.

Proiectul privind conversia creditelor în franci elvețieni — adoptat pe articole de plenul Camerei Deputaților

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, pe articole, raportul suplimentar la proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni, prin care a fost eliminat plafonul de 250.000 de franci elvețieni.

"La articolele admise avem următorul text: conversia se realizează prin act adițional la contractul de credit la cursul de schimb de la data încheierii contractului. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator. Am considerat că este bine să insistăm ca părțile în speță și băncile și consumatorii să meargă pe actul adițional, adică pe buna înțelegere, numai în cazurile de excepție să meargă la instanță", a explicat vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.

El a arătat că o altă modificare este aceea potrivit căreia, "la cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elvețieni pot să revină la contractul în franci elvețieni și vor efectua conversia în condițiile prezentei legi" iar "sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elvețieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adițional pentru conversie efectuată se calculează conform contractului de credit".

"Am avut în vedere la comisie să îi rezolvăm și pe cei care au beneficiat pe undeva de clemența băncii și au discutat conversia creditelor. Un alt amendament adoptat la comisii este cel potrivit căruia la criterii de eligibilitate a rămas unul singur, și anume de prevederile prezentei legi beneficiază persoanele fizice care au calitatea de consumator. A fost eliminat alineatul 2, pragul de 250.000 de franci elvețieni", a mai spus Nica.

Deputatul liberal Virgil Guran a menționat că PNL va susține acest proiect.

"Prin această lege se face dreptate, în sensul că băncile trebuie să înțeleagă, societățile acestea multinaționale care vin la noi și cred că suntem doar o piață de desfacere sau o piață din care să își tragă profiturile, că în România există instituții care se luptă pentru dreptul cetățenilor și că Parlamentul României înțelege când trebuie să intervină. Trebuie să facem în așa fel încât oamenii să nu ajungă pe drumuri sau sclavii băncilor. PNL va vota această lege și va sprijini oricând interesul oamenilor din România", a spus Guran.

Inițiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall, a arătat că parlamentarii au șansa să pună capăt unei crize sociale declanșată în România în ianuarie 2015.

"Toți cei care au contracte în franci elvețieni s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte fără vina lor. Am avut în vedere când am introdus proiectul să oferim românilor sufocați de datorii șansa de a-și începe o nouă viață împreună cu familiile lor. Toți cei care, peste noapte, s-au trezit cu ratele dublate sau triplate exclusiv din cauza fluctuațiilor de schimb valutar merită acest gest reparatoriu din partea noastră. Fac apel la dvs. să nu politizăm necazul lor și astăzi să dăm un vot final pentru ca această lege să devină realitate", a subliniat Birchall.

Și reprezentanții UDMR au anunțat că vor susține proiectul, care urmează să intre la vot final marți.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ