Campania anuală de igienizare începe în Capitală cu tratamente de deratizare și combatere a țânțarilor

| 11 mar, 2014

Campania anuală de igienizare începe marți în Capitală cu tratamente de deratizare și combatere a țânțarilor și se va derula până în noiembrie.

Potrivit PMB, tratamentele de deratizare vor fi aplicate marți la asociațiile de locatari/proprietari, agenții economici, administrații locale, rețele edilitare RADET, Apa Nova, piețe, case individuale etc.

De la 1 aprilie tratamentele de deratizare se vor extinde treptat la toate categoriile de obiective incluse în contract, respectând numărul de treceri prevăzute.

În ceea ce privește tratamentele pentru combaterea populațiilor de țânțari, acestea vor începe în habitatele unde dezvoltarea acestora a fost posibilă în anotimpul rece: subsolurile și casa scării aparținând asociațiilor de locatari și proprietari, rețelele edilitare — Apa Nova, RADET, subsolurile agenților economici etc.

Tratamentele exterioare de combatere a țânțarilor în spații verzi, aliniamente stradale, grădini publice, parcuri, cimitire, maluri de lac, zonele rezidențiale și industriale vor putea fi demarate odată cu creșterea temperaturilor până la circa 18-20 grade Celsius.

Combaterea țânțarilor constă în aplicarea de produse insecticide prin tehnici specifice habitatului (ceață rece tip Ultra Low Volume, ceață caldă, pulverizări) și cuprind atât combaterea larvelor, cât și a țânțarilor adulți.

Produsele folosite pentru tratamentele de deratizare și dezinsecție atât în interior, cât și în exterior sunt gata condiționate, provenind din Belgia, Franța, Japonia, Elveția și SUA. Toate produsele sunt avizate pentru profilaxia sanitar-umană de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională pentru Produse Biocide.

Costurile acestor acțiuni sunt suportate din bugetul Consiliului General al Municipiului București, iar beneficiarii direcți trebuie să confirme efectuarea acestei prestații prin semnarea unui document justificativ pe care operatorul îl prezintă la efectuarea prestației.

Astfel, cetățenii nu trebuie să achite contravaloarea serviciilor prestate, iar în cazul în care constată anumite deficiențe, acestea pot fi semnalate la telverde Dispecerat PMB 0800.800.868, precum și la telefonul societății 3D România 0801.003.333/ 021.340.86.50.

Aplicarea tratamentelor de deratizare și dezinsecție corespunzătoare planului de igienizare a Bucureștiului este supravegheată și coordonată metodologic de Comisia Interministerială de Supraveghere Metodologică și Recepție, alcătuită din experți ai ministerelor Sănătății, Agriculturii și Mediului.

Planul prevede în ceea ce privește asociațiile de locatari două tratamente de deratizare și cinci de combatere a țânțarilor pentru aproximativ 22.403 de scări, iar referitor la locuințele individuale, două tratamente de deratizare pentru circa 105.000 de unități.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ