Campanie de donare de sânge pentru celule stem, în Capitală
O campanie pentru promovarea donării de sânge pentru celule stem se va derula de sâmbătă, timp de o săptămână, în trei parcuri din Capitală, unde va fi amplasat Centrul mobil de donare, un autocar dotat cu echipamentele medicale necesare pentru recoltarea probelor de sânge.
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Asociaţia Salvatorilor Voluntari în Situaţii de Urgenţă organizează în Bucureşti, în perioada 27 iulie - 3 august, o serie de evenimente în cadrul campaniei de comunicare "Donează o şansă la viaţă!" pentru promovarea donării de celule stem hematopoietice. Astfel, în parcurile Herăstrău, Al. I Cuza şi Tineretului din Bucureşti, va fi amplasat Centrul mobil de donare, un autocar dotat cu echipamentele medicale necesare pentru recoltarea probelor de sânge, iar persoanele care doresc să se înscrie ca donatori vor putea fi testate pe loc şi vor afla gratuit ce grupă de sânge şi ce tip de Rh au.
La faţa locului vor fi instalate corturi publicitare şi de prim ajutor, unde cei interesaţi vor primi informaţii despre donarea de celule stem. Vor fi organizate şi demonstraţii de acordarea primului ajutor şi doritorilor le vor fi oferite gratuit servicii de măsurarea tensiunii arteriale, pulsului şi glicemiei. Evenimentele vor avea loc de sâmbătă până pe 3 august, zilnic între orele 10.00 şi 18.00.
De la lansarea campaniei "Donează o şansă la viaţă!", în 6 iunie 2013, săptămânal peste 100 de persoane s-au înscris în Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, a afirmat doctorul Aurora Dragomirişteanu, directorul general al RNDVCSH.
Până în prezent, un număr de cinci vieţi au fost salvate în urma procedurilor de transplant de celule stem de la donator neînrudiţi realizate în unităţile sanitare româneşti. În perioada imediat următoare, şapte pacienţi pentru care au fost validaţi donatori compatibili urmează să fie salvaţi. Totodată, sunt 14 de pacienţi în aşteptare, care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice şi care nu au donator compatibil în familie.