Absolvenţii care nu au luat BAC-ul pot primi indemnizaţie de şomaj de 250 de lei

| 09 iul, 2013

REZULTATE BACALAUREAT 2013: Tinerii care au terminat o formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă pot obţine, pentru şase luni, o indemnizaţie de şomaj de 250 de lei, aceasta putând fi acordată şi absolvenţilor de liceu care nu au promovat examentul de bacalaureat, a spus ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Ministrul Muncii a prezentat măsurile pe care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă le poate lua în spijinul tinerilor absolvenţi.

Potrivit legii, absolvenţii au 60 de zile să se înregistreze la agenţia de ocupare din judeţul în care locuiesc, pentru a putea beneficia, timp de şase luni, de o indemnizaţie de şomaj care reprezintă 50 la sută în indicatorul de referinţă, adică 250 de lei, dar şi de unele măsuri active, precum servicii de mediere şi consiliere.

Ministrul Mariana Câmpeanu a amintit şi de programul prin care angajatorii pot primi subvenţii dacă angajează absolvenţi de orice formă de învăţământ. Aceste subvenţii se pot acorda pentru 12 sau 18 luni, dacă tânărul angajat are şi handicap, valoarea lor variind în funcţie de nivelul de pregătire al absolventului: 500 de lei pe lună pentru nivel de şcoală primară sau gimnazială, 600 de lei pentru absolvenţi de liceu sau postliceală şi 700 de lei pe lună pentru cei care au terminat o formă de învăţământ universitar.

De asemenea, legea permite acordarea unor prime de încadrare absolvenţilor care reuşesc să îşi găsească un loc de muncă.

Minsitrul Mariana Câmpeanu a mai spus că la nivel european s-a adoptat "Garanţia pentru tineri", program care obligă autorităţile din statele membre să ia măsuri pentru orice tânăr care în patru luni de la absolvire nu reuşeşte să găsească un loc de muncă, o formă de a-şi continua studiile sau un program de formare profesională. De asemenea, Ministerul Muncii pregăteşte două proiecte cu fonduri europene dedicate tinerilor absolvenţi, fiecare în valoare de câte cinci milioane de euro.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, de la începutul anului s-au înregistrat ca şomeri 8.973 de absolvenţi, dintre care 770 sunt indemnizaţi. Astfel, din cei 3.970 de absolvenţi înregistraţi în iunie, 3.404 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 466, din învăţământul primar, gimnazial şi profesional, iar 100 din învăţământul universitar.

În prima parte a lunii iulie au fost înregistraţi 1.650 de absolvenţi, dintre care 1.446 absolvenţi de învăţământ liceal şi post-liceal, 130 de învăţământ primar, gimnazial şi profesional şi 74 de învăţământ universitar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ