Campioana olimpică la gimnastică Maria Olaru, amintiri despre bătăile mâncate de la antrenori
Fosta gimnastă Maria Olariu rememorează câteva episoade triste din cariera sa într-o carte de amintiri pe care o va publica sâmbătă.
"Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineață am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic.
Când a văzut d‑nul Cărpinișan că fac prost la treișaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în fața lui în poziție de drepți și iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele și iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare.
Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste față și m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii și fața. La ochi eram puțin vânătă", se arată într-un fragment publicat de Gazeta Sporturilor.