Când se hotărăsc liberalii să fie solidari cu Guvernul?
Reprezentanţii PNL continuă să facă opoziţie în cadrul coaliţiei de guvernare. După ce Sorin Roşca Stănescu, Ludovic Orban, Ioan Ghişe nu au fost de acord cu o parte din măsurile sau deciziile guvernului, elaborarea planului naţional de investiţii de către Executiv a creat noi voci critice din partea celor de la PNL.
De data aceasta criticile vin din partea europarlamentarului liberal Renate Weber care a declarat într-un interviu acordat RFI că cei de la Gabriel Resources sunt o companie de tipul ”hit and run”. De asemenea, eurodeputatul PNL consideră că rămân semne de întrebare cu privire la proiectul aurifer chiar şi după includerea sa în Planul Naţional de Investiţii, solicitând guvernului să desecretizeze contractul cu firma canadiană.
Poziţia adoptată de Renate Weber nu a creat niciun fel de reacţii din partea colegilor săi liberali, care au preferat să păstreze tăcerea în legătură cu un subiect inclus în planul de investiţii stabilit de guvernul din care fac şi ei parte. Această nepăsare a celor de la PNL arată că ori sunt de acord cu afirmaţiile europarlamentarului Weber, ori nu dau doi bani pe o declaraţie publică a unui om important din structurile lor.
PNL a fost în ultimele luni, în mai multe rânduri, vocea opoziţiei din Parlamentul României în lipsa unei opoziţii adevărate. Liberalii trebuie să conştientizeze că de peste un an se află la guvernare, iar măsurile pe care le ia guvernul, actele pe care le adoptă sau proiectele pe care le propune, sunt discutate şi cu reprezentanţii lor, care îşi dau acordul pe fiecare document în parte.
Discuţia cu privire la Roşia Montană este una care a fost expusă foarte bine în planul de investiţii. Din toate datele de la ora actuală sunt mai multe beneficii pentru România dacă ar începe proiectul minier, decât dacă vom rămâne în continuare în aceeaşi paradigmă a păstrării resurselor în subsol. România în acest caz avea două variante, una să intre în rândul puterilor de la nivel mondial din domeniul zăcămintelor aurifere, sau a doua să nu accepte începerea proiectului din cauza protestelor iscate și a opiniei publice.
Pentru ca opinia publică să fie corect informată cu privire la proiectul Roşia Montană este nevoie ca liberalii să fie solidari cu partenerii de guvernare în încercarea de a prezenta situația reală de la Roșia Montană, dar și beneficiile pentru România. Îngrijorările europarlamentarului Renate Weber au primit un răspuns chiar în momentul prezentării planului de investiţii, când premierul a spus că exploatarea va avea loc respectând noile standarde de mediu, dar şi prin protejarea patrimoniului existent în zonă.
Totdată, Executivul a demarat şi procedurile pentru a negocia cu compania canadiană Gabriel Resources creşterea participaţiei statului român la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) de la 19,31% la maxim 25% şi a redevenței plătite de la 4% la 6%. Prin aceste negocieri se urmăreşte în principal creşterea avantajelor de partea statului român în urma exploatării miniere.
Liberalii trebuie să înţeleagă faptul că atunci când eşti la guvernare eşti alături de partenerul tău, sprijini proiectele comune, nu îi pui piedici şi îl critici, tu încercând să te derogi de orice responsabilitate. ”Stilul rebel” al PNL trebuie să fie schimbat într-un spirit de partid matur din punct de vedere politic, capabil să îşi asume responsabilitatea guvernării.