Candidatul iepure Cristian Diaconescu, lansat aiurea pe câmpii

Fost membru PCR, fost membru PSD, fost membru UNPR, ajuns popular via consiliere politică în slujba lui Traian Băsescu, Cristian Diaconescu are exact atâta credibilitate în cursa pentru Cotroceni câtă îi conferă traseul său politic de la stânga la dreapta. Nu este de mirare că lansarea sa a fost primită cu aplauze ipocrite, de complezență, de colegii din actualul partid și cu ironie nedisimulată de foști colegi din celelalte formațiuni amintite.

Și cu toate aceste glume și ironii la adresa lui, candidatul Diaconescu își joacă imperturbabil rolul pentru care a fost trimis în PMP, cu detașarea uni actor care nu urmărește decât indicațiile regizorale din cască. Transmisiunea, în cazul distinsului candidat, vine de undeva dinspre palat, dar cu sincope și când Diaconescu nu aude, improvizează. Ce nu știe compensează prin entuziasmul specific butadei care cere ca, ori de câte ori nu-ți poți convinge auditoriul, să-l zăpăcești. Ultima ieșire de acest fel, s-a desfășurat pe același tipic: iepurașul de tablă Diaconescu a fost scos în fața adversarilor politici pe care a încercat să-i ademenească într-o cursă al cărei singur scop este să-i provoace, să-i obosească și pe urmă să-i rătăcească în discurs.

Problema însă, așa cum am amintit, a fost cu indicațiile care fie nu au ajuns, fie au ajuns distorsionate, detaliu care l-a forțat pe Diaconescu să improvizeze un discurs ”prezidențial”... Dar, între ceea ce crede Diaconescu că ar spune un președinte, într-o situație anume și ceea trebuie de fapt să spună acel președinte, se cască o prăpastie atât de adâncă încât candidatul PMP nu reușește s-o umple indiferent câte bazaconii negândite aruncă în aceasta. Așa se face că Diaconescu mimează șeful de stat crezând de cuviință să ceară autorităților române să îşi reafirme oficial "consecvenţa" în parteneriatele strategice cu SUA şi UE, sub presiunea situaţiei de criză cauzate de sistarea livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina.

Pretenția, dincolo de o glazură de preocupare pentru politica externă a României, este o bazaconie atât de colosală încât n-ar reuși s-o păcălească, sperăm, nici măcar pe șefa sa pe linie de partid, Elena Udrea. Or, de la episodul ”republicii Norvegia” puține pretenții mai putem emite în acest sens. Ce are criza cu prefectura și de ce vrea Diaconescu să ne facem de râs pe la aliații noștri reluând ”asigurări” privind parteneriate care au fost demult stabilite și funcționează ca atare? Absolut niciuna, afară poate de dorința lui Diaconescu de a se preface că muncește. Dilema profundă în care reușește totuși să-și împingă auditoriul este alta. Acest om, fost ministru de Externe, se dovedește atât de ruginit în gândire încât ne constrânge să ne întrebăm în ce a constat exact activitatea sa la conducerea acestui minister...