Candidatura Elenei Udrea, o simplă diversiune în războiul lui Băsescu cu Blaga

Sub o formă sau alta toți liderii opoziției actuale au subliniat că luptă împotriva USL, pe care o consideră inamicul politic care trebuie obligatoriu combătut. Sub formă de apeluri la unitate a dreptei, atacuri la politicile de guvernare sau la adresa liderilor social-democrați și liberali ai USL, toate aceste luări de poziție nu au putut masca, în ultimă instanță, că în timp ce USL evoluează la o înălțime care o face invulnerabilă unor astfel de atacuri, multitudinea concurenților mici și medii cu pretenții de reprezentativitate la dreapta eșichierului politic trebuie să-și lămurească mai întâi între ei cine stă și cine pleacă de pe scena politică românească.

Perdeaua de fum și dezinformare care a însoțit apariția PMP s-a risipit, precum și pretextele la coagulări și alte formule sofisticate despre unificarea dreptei care au ascuns mereu doleanțele și favorurile pretinse de MRU pentru Forța Civică. PDL pare să-și strângă rândurile rămase într-un ultim efort de luciditate politică și deși nu o face în sensul unui conflict deschis cu Băsescu sau Udrea, anticipat până acum de numeroși observatori politici, anunțând sec prin vocea lui Blaga că s-au dus vremurile ”donațiilor către partidulețe”. Acesta pare să fi realizat în sfârșit că bazinul electoral al dreptei este limitat și în lipsa pârghiilor pierdute odată cu guvernarea nu mai sunt șanse reale de mărire. Puținul existent trebuie recuperat și nu divizat afirmă printre rânduri Blaga când întoarce spatele atât PMP cât și FC. Cu adevărat interesant este însă că Blaga refuză în continuare să taie ultimele legături care duc către Băsescu și Udrea. Este posibil ca Vasile Blaga să aibă o strategie pe termen lung, urmărind ca, pe măsură ce puzderia politică eclectică din jurul liderului de la Cotroceni își va epuiza muniția și își va declina competențele în plină campanie electorală, să recupereze ”locomotiva Băsescu” pentru PDL, în condițiile impuse de conducerea liberal-democrată, desigur. Ca locomotivă, Băsescu abia dacă mai gâfâie, dar Vasile Blaga știe că dincolo de discursuri înălțătoare despre revenirea la guvernare, realitatea dură este cea a supraviețuirii cu orice preț, adunând orice resurse, oricât de mici. Riscul major care se profilează amenințător la orizontul oricărui liberal-democrat lucid este ca partidul să nu mai supraviețuiască ca atare unor noi înfrângeri consecutive, la europarlamentare și prezidențiale. Perspectiva impunerii unui liberal-democrat la Cotroceni fiind complet iluzorie în viitorul apropiat, cu atât mai imperativă apare propulsarea unui număr cât mai mare de europarlamentari la Bruxelles. Fiecare dintre aceștia va reprezenta un argument și un cârlig suplimentar care va permite liberal-democraților să se agațe cu disperare de scena politică autohtonă. Precedentul dispariției unor forțe politice penalizate de electorat există și Vasile Blaga știe foarte bine că ceea ce mai au liberal-democrații în prezent în Parlament nu se datorează performanței electorale a acestora ci principiului salvator de redistribuire introdus cu dedicație și ca măsură de siguranță în Legea electorală impusă la data respectivă chiar de către PDL.

Dacă ar fi nevoiți să admită adevărul, atât Blaga cât și Băsescu ar trebui să recunoască că participarea la prezidențiale este un pretext ce urmărește specularea conjuncturală a oricăror avantaje în cursa pentru europarlamentare. Candidații acestora la prezidențiale sunt simpli iepuri de tablă al căror rost este să distragă atenția ogarilor aflați în cursă. În plus, simpla lor prezență în cursa electorală are un rol conjunctural, pragmatic, în războiul dintre Blaga și Băsescu.

Meciul surd al liderului liberal-democrat cu Băsescu decurge deci în direcția înghesuirii acestuia din urmă într-un colț unde va fi nevoit să accepte termenii colaborării forțate impuse de Vasile Blaga. În acest sens au venit și ultimele mutări ale acestuia, tot atâtea lovituri dure la adresa șefului său de odinioară: cooptarea lui Stolojan și Macovei, exceptarea Elenei Băsescu de pe listele de europarlamentare și, mai nou, propulsarea lui Predoiu pe post de contracandidat al Elenei Udrea. Probabil că la un anumit nivel se realizează cu claritate că această parte a eșichierului politic nu mai are nicio șansă de a impune un președinte la Cotroceni, însă rolul candidaților este altul și anume unul pragmatic, conjunctural. Vasile Blaga are nevoie de Predoiu exact așa cum și Băsescu are nevoie de Udrea, nu pentru că unul sau altul ar avea șanse oricât de mici de a ajunge președinte, ci pe post de pioni, pentru a fi opuși unul altuia. Traian Băsescu știe că pe măsură ce opțiunile sale se împuținează, se profilează la orizont inclusiv riscul ca în plină campanie electorală Vasile Blaga să-l sacrifice atât pe el cât și pe Udrea, executând în fața electoratului o spectaculoasă analiză retrospectivă a guvernării PDL și dezicându-se în fața românilor de influența malefică a cuplului Băsescu-Udrea. O astfel de mutare, deși dificilă și costisitoare pentru liberali-democrații care au avut portofolii ministeriale în trecut, este singura soluție care ar putea suplimenta bazinul electoral al PDL cu un anumit procent de nehotărâți și dezamăgiți. Acesta este rolul real al Elenei Udrea, recent propulsată de Băsescu în cursa pentru Cotroceni. Fără nicio șansă reală la ocuparea celei mai înalte funcții, rolul ei este unul de sacrificiu, fiind destinată să-l țină în șah pe (eventualul) candidat Predoiu al PDL. Desemnarea viitorului președinte al României este în continuare un privilegiu aflat doar la îndemâna USL.