Care au fost momentele importante în istoria Senatului României

Cu ocazia acestei aniversări este nevoie să amintim câteva momente importante din istoricul uneia dintre cele mai vechi camere superioare din Europa care au avut un rol esenţial în consolidarea democratică a ţării noastre. Încă de la înfiinţarea în 1864 Senatul s-a dovedit un pilon instituţional fundamental care a contribuit la menţinerea echilibrului între puterile statului şi care a contribuit la apărarea şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor.

Istoria parlamentarismului românesc începe în prima parte a secolului al XIX-lea, odată cu instituirea Regulamentelor Organice în Ţara Românească în anul 1831 şi în Moldova în 1832 care stabileau crearea unui corp legislativ. Ulterior, Convenţia de la Paris din 1858 a modificat atribuţiile şi a lărgit principiul de reprezentare naţională, stabilind astfel şi Adunările Elective din cele două principate româneşti care în 1859 aveau să îl aleagă pe Alexandru Ioan Cuza domnitor al Principatelor Unite.

Senatul a apărut în România la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza care în anul 1864 a solicitat românilor cu drept de vot să se pronunţe cu privire la „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7-19 august 1858” care prevedea şi crearea unei a doua camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. Apariţia Senatului a instituit un sistem bicameral ce a avut un rol de „corp ponderator”, asigurând astfel un echilibru între puterile statului.

Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza şi alegerea lui Carol I ca domnitor a necesitat adoptarea în 1866 a primei constituţii din istoria ţării noastre care a stipulat ca membrii Senatului să fie aleşi de drept prin vot cenzitar.

Ca urmare a Marii Uniri din 1918, în 1923, România a adoptat o nouă constituţie care să fie în conformitate cu noua structură a statului şi care să răspundă necesităţilor noii societăţi. Legea Fundamentală de la 1923 a consacrat Senatului noi atribuţii care au permis adoptarea reformei agrare şi electorale, precum şi a unor prevederi legislative care să modernizeze statul român.

În 1938, regele Carol al II-lea instituie dictatura regală şi aduce modificări constituţionale care au dus la restrângerea drepturilor şi libertăţilor civile, desfiinţarea partidelor politice şi la subordonarea Senatului la puterea executivă. Ulterior, odată cu instaurarea dictaturii militare din 1940, activitatea Senatului şi a Adunării Deputaţilor au fost suspendate. După cel de al doilea război mondial, camera superioară este desfiinţată printr-un decret în iulie 1946. Astfel, Parlamentul este reorganizat într-un singur corp legislativ care după abdicarea regelui Mihai în 1947 şi instaurarea regimului republican se transformă în Marea Adunare Naţională, instituţie subordonată regimului comunist.

Revoluţia din 1989 a consacrat instaurarea unui regim democratic în ţara noastră care a permis în primăvara anului 1990 reînfiinţarea Senatului. Renaşterea camerei superioare a parlamentului a coincis cu instituirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi a principiului separaţiilor puterilor în stat, precum şi cu îndeplinirea unor obiective naţionale precum aderarea la Uniunea Europeană şi NATO.