Care este ultima modă de jignire printre parlamentari
Un parlamentar PSD, Gabriela Podaşcă, a declarat azi printr-o scrisoare deschisă către confraţii săi să nu mai jignească în spaţiul public cu apelativul "autistule".
'"Dezaprob cu toată convingerea folosirea termenilor «autism» sau «autist» în sens peiorativ de către oamenii politici sau alte persoane publice. Cei care folosesc aceşti termeni în sens negativ demonstreză doar că nu înţeleg ce este autismul şi problemele persoanelor cu autism şi nu îi respectă pe oamenii care au această tulburare sau pe familiile lor", a afirmat Gabriela Podaşcă.
Conform acestuia, politicienii şi oamenii publici care apelează la astfel de expresii în sens depreciativ ar trebui mai întâi să se informeze cu privire la caracteristicile, dificultăţile şi abilităţile celor care suferă de TSA şi să le respecte demnitatea de persoane care nu sunt cu nimic inferioare celorlalţi oameni.
"În România, unul din o sută de copii suferă de autism. Este un motiv cât se poate de serios pentru care noua formă a legii autismului a fost unul dintre puţinele proiecte de lege care a beneficiat de susţinerea tuturor grupurilor parlamentare. Mă bucur să văd că, dincolo de apartenenţa politică a fiecăruia, colegii mei au înţeles importanţa acestor modificări şi au contribuit, prin votul lor, la îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu autism", a spus Gabriela Podaşcă.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x