Care sunt miliardarii străini născuți în România

Aproximativ 100 de milioane de dolari. La atât era estimată, anul trecut, averea omului de afaceri american George Haber. S-a născut la Oradea, iar după terminarea liceului, în anii ’70, a emigrat în Israel, părinţii săi fiind evrei. Primii paşi în antreprenoriat i-a făcut în România, unde organiza discoteci. A continuat şi în ţara adoptivă, în oraşul Haifa, unde a deţinut cea mai de succes discotecă din oraş, iar apoi s-a angajat la o firmă de tehnologie.

Dar viaţa i s-a schimbat radical abia atunci când a acceptat o ofertă de muncă în California, unde, după câţiva ani, a ajuns să fie co-proprietarul unei companii din Silicon Valley, CompCore Multimedia. Firma a fost implicată în dezvoltarea unor tehnologii de rulare a filmelor pe computer.

„Pot să spun cu mâna pe inimă că DVD-ul a fost, în parte, dezvoltat de noi“, spunea Haber într-un interviu. Partenerul său la CompCore a fost tot un american de origine română, braşoveanul Sorin Cismaş, matematician şi expert în IT, care lucrase în România ca cercetător la Institutul pentru Tehnică de Calcul din Braşov.

George Haber

La sfârşitul anilor ’90, CompCore a fost cumpărată de Zoran Corporation pentru 80 de milioane de dolari. Haber deţinea la acel moment 40% din acţiuni. O parte din banii încasaţi au fost investiţi într-un nou start-up, GigaPixel, fondat în 1997. Firma producea procesoare şi a avut un parteneriat cu Microsoft. În anul 2000, 3DFx a achiziţionat GigaPixel, unde Haber avea 30% din acţiuni, pentru 180 de milioane de dolari.

Haber a mai ocupat poziţii importante şi în alte firme de IT&C – preşedinte al Mobilygen şi Lucid Logix, managing partner al Cresta Fund, preşedinte-fondator al Crestatech şi director pentru SUA pentru Bitdefender (compania românească de IT fondată de Florin Talpeş). În prezent, George Haber este CEO al Fyusion, o altă firmă din Silicon Valley, specializată în dezvoltarea de software, care permite oricărei camere să facă fotografii 3D interactive.

România-Israel şi retur

Tot în România, dar la Galaţi, s-a născut în 1920 faimosul om de afaceri israelian Sammy Ofer. Acesta a emigrat, împreună cu familia sa, în Palestina, pe când avea doar patru ani şi a devenit unul dintre cei mai prosperi businessmeni din nou-înfiinţatul stat. Împreună cu fratele său Yuli, Sammy a investit, la început, în şantiere navale, iar mai târziu afacerile lor s-au diversificat foarte mult, de la servicii publice, la imobiliare şi de la vase de croazieră, la tehnologie. În 2011, averea celor doi era estimată la peste 10 miliarde de dolari.

Ambii fraţi au decedat în 2011, iar activele au fost divizate între urmaşii lor. Fata lui Yuli, Liora Ofer, a câştigat o parte din compania de investiţii imobiliare Melisron, în timp ce fiii lui Sammy şi-au împărţit averea prin tragere la sorţi. „Am tras fiecare un plic. Asta a fost tot. Simplu, fără nici un fel de dramă“, a declarat Idan Ofer citat de Bloomberg.

Idan a preluat, printre altele, controlul unor companii din zona de transporturi navale, minerit şi petrol şi gaze, în timp ce fratele său mai mare, Eyal, a primit pachetele de acţiuni pe care tatăl său le deţinea la Mizrahi Tefahot Bank, la dezvoltatorul imobiliar Melisron şi la operatorul de croaziere Royal Caribbean Cruises. Printre altele, Eyal prelua investiţii de circa 300 de milioane de euro în zona imobiliară din România, incluzând clădirea de birouri Willbrook din zona Otopeni şi controversata Cathedral Plaza. Portofoliul său era compus, la începutul anului, din peste 50 de proprietăţi în 50 de ţări, incluzând un hotel în Londra şi un bloc de apartamente de lux în Manhattan.

Merită menţionat că, deşi în 2013, când procesul de divizare a activelor lui Sammy Ofer a luat sfârşit, ambii fraţi deţineau circa şase miliarde de dolari fiecare, în 2017 averea lui Eyal era estimată la aproape nouă miliarde de dolari, în timp ce cea a lui Idan scăzuse la aproximativ trei miliarde de dolari.

Sir Iacobescu

În 2011, un nume românesc apărea pe lista celor cărora regina Elisabeta le acorda titlul de cavaler. George Iacobescu este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Marea Britanie. În anii ’70, după ce a absolvit facultatea de inginerie civilă şi industrială la Bucureşti şi a lucrat pentru o vreme în România, a reuşit să emigreze în Canada. Acolo s-a angajat ca inginer la Olympia & York în Toronto, unde a fost promovat manager în construcţii şi ulterior a devenit vicepreşedinte.

În 1988, s-a mutat la Londra, pentru a superviza proiectul de revitalizare urbană Canary Wharf, în care era implicată compania sa. Într-un interviu de acum câţiva ani, Iacobescu şi-a amintit că, atunci când a ajuns la Canary Wharf, structura DLR (Docklands Light Railway) era construită, dar nu funcţiona, iar în zonă nu era nici apă şi nici electricitate. „Nu era absolut nimic. M-am întors la New York şi i-am scris o notă şefului meu spunându-i: Nu te băga!“ Cu toate acestea, superiorul lui Iacobescu a fost mai optimist şi firma s-a implicat în proiect.

Iar Iacobescu pare să fi jucat un rol pozitiv foarte important, având în vedere că în 1994 a devenit membru în Consiliul de Administraţie al Canary Wharf Holdings Limited, fiind apoi promovat vicepreşedinte executiv în 1995 şi preşedinte executiv în 1997. Cu alte cuvinte, Iacobescu devine şef peste o companie cu active ce depăşesc 5 miliarde de lire sterline, incluzând clădiri de birouri, malluri, centre de conferinţe, teatre, cinematografe, cluburi sportive.

În Canary Wharf îşi au în prezent sediul unele din cele mai mari bănci din lume (Citigroup, Credit Suisse, Bank of America sau Morgan Stanley). În ultima vreme, Iacobescu s-a declarat îngrijorat de faptul că Londra va pierde teren în faţa altor metropole, precum Frankfurt, Paris ori New York, în contextul Brexitului. „Londra este un oraş minunat, dar eforturile ar trebui să se concentreze pe menţinerea acestuia în funcţia de capitală a lumii“, a spus el.

Canada, a doua casă

Tot în Canada, acolo unde şi-a început cariera capitalistă George Iacobescu, a debutat în afaceri un alt român, Ilie Crişan. La începutul anilor 2000, el a ajuns în Canada şi a început să lucreze ca şofer pe propriul camion. Ajutat de fiica sa Andreea, Crişan a ajuns treptat la o companie de transport ce avea în 2015 140 de camioane şi o cifră de afaceri anuală de 30 de milioane de dolari.

Asta în timp ce co-naţionalul său Larry Gâdea, născut în România şi plecat în Canada cu familia în 1993, pe când avea cinci ani, a obţinut în 2015 o finanţare de 15 milioane de dolari de la fondul de investiţii american Andreessen Horowitz pentru start-up-ul său din domeniul IT, Envoy. Compania a dezvoltat o aplicaţie de înregistrare a vizitatorilor care intră într-o clădire. Înainte de a-şi lansa propria firmă, Gâdea a lucrat pentru Google şi Twitter.

„Este foarte greu să pleci dintr-o companie. Îţi este teamă de necunoscut, te întrebi dacă vei avea destui bani, dacă vei găsi echipa potrivită, dacă este cu adevărat lucrul pe care vrei să-l dezvolţi pe viitor şi pentru care să fii cunoscut“, povestea el într-un interviu de acum doi ani despre decizia de a-şi lansa propria afacere.

Bogaţi şi controversaţi

Nu pot fi trecute cu vederea, desigur, două nume româneşti foarte importante din zona afacerilor. Iosif Constantin Drăgan a plecat din România în 1940, după ce a primit o bursă în Italia. A fost implicat în comerţul cu produse petroliere şi şi-a înfiinţat propria companie de distribuţie a gazului petrolier lichefiat, Butan Gas. Drăgan, care a decedat în 2008, mai avea în portofoliu edituri, publicaţii, posturi radio şi TV, dar şi investiţii imobiliare în diverse locuri din Europa, incluzând România. Averea sa a fost evaluată la sume variind între 200 de milioane şi un miliard de euro şi este administrată acum de fosta sa soţie, Veronica Guşă de Drăgan (la momentul căsătoriei, aceasta avea 22 de ani, iar Iosif Constantin Drăgan 78 de ani).

O avere de peste un miliard de dolari a fost estimată, la un moment dat, şi pentru Frank Timiş. Australianul de origine română (s-a născut la Borşa în 1963) este implicat în diverse proiecte de exploatare a resurselor metalifere în Africa şi numele lui a apărut şi în România în conexiune cu unele investiţii controversate din acelaşi sector (cum ar fi cele de la Roşia Montană şi Certej). De altfel, întreaga lui carieră este marcată de dispute şi semne de întrebare, Timiş fiind legat de scandaluri financiare şi suspiciuni de corupţie.