Care sunt obiectivele noului partid Mişcarea Populară

| 22 iul, 2013

Partidul Mişcarea Populară (PMP), formaţiune care marţi va fi înregistrată, ar urma să promoveze şi să susţină 15 obiective principale în plan politic, economic, social şi administrativ, proiecte anunţate la finele lunii mai de Fundaţia Mişcarea Populară.

La 26 mai, FMP anunţa printr-un comunicat de presă că în urma consultărilor publice avute cu aderenţii Fundaţiei s-au conturat 15 obiective principale pe care la va susţine Partidul Mişcarea Populară (PMP).

PMP urmează să susţină în plan politic consolidarea parcursului de integrare europeană şi euroatlantică a României, fixarea prin Constituţie a numărului de parlamentari la maxim 300 şi a unei singure camere parlamentare, introducerea votului prin corespondenţă pentru toţi alegătorii.

Demersul economic al PMP vizează limitarea prin Constituţie a deficitului bugetar la 3% din PIB şi a unui plafon maxim al datoriei publice de 60% din PIB, alocarea anuală din bugetul de stat a minim 10% pentru investiţii, reducerea impozitelor şi nivelului contribuţiilor sociale şi stabilirea unor raporturi între salarii şi pensii care să stimuleze munca, privatizarea sau management privat pentru toate proprietăţile statului care nu au importanţă strategică, deduceri de taxe pentru angajarea tinerilor şi pentru tinerii sub 35 de ani care încep prima afacere, creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene prin constituirea unei singure entităţi guvernamentale care să gestioneze direct toate programele operaţionale în perioada bugetară 2014-2020.

Partidul Mişcarea Populară va susţine, totodată, în plan social, reducerea drastică a fraudelor şi erorilor din sistemul de plată a taxelor şi impozitelor, dar şi de distribuire a pensiilor, ajutorului de şomaj şi altor drepturi sociale prin informatizarea şi integrarea tuturor acestor sisteme, condiţionarea acordării ajutoarelor sociale în cazul celor apţi de muncă de prestarea unor zile de muncă în folosul comunităţii.

Cât priveşte sistemul public, PMP va avea în vedere debirocratizarea şi depolitizarea administraţiei publice, sistemului de educaţie şi de sănătate şi regiilor autonome; titularizarea angajaţilor din sistemul public strict pe bază de merit, prin concursuri corecte, scoase de sub controlul politicului.

Un alt obiectiv anunţat al PMP este cel de a sprijini regionalizarea, descentralizarea şi eficientizarea sistemului administraţiei publice prin comasarea judeţelor şi comunelor mici, nesustenabile economic, pe ideea că România trebuie să ajungă în timp la maxim o mie de primării.

În ceea ce priveşte agricultura, PMP are ca obiectiv încurajarea producţiei interne de alimente şi facilitarea accesului direct al micilor producători la consumatorii din marile oraşe, precum şi crearea unui sistem de centre de colectare şi depozitare a produselor agricole, în special legume şi fructe.

Totodată, PMP, prin programul politic anunţat de FMP la 26 mai, şi-a propus modernizarea mediului rural printr-un program prioritar de facilitare a accesului la apă curentă, canalizare, gaze naturale şi energie electrică.

Mişcarea Populară va fi înregistrată marţi ca partid politic, a declarat luni pentru AGERPRES deputatul Eugen Tomac. Tomac a precizat că el va fi cel care va conduce formaţiunea până la primul Congres.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ