Care sunt sectoarele cu cei mai agresivi câini din Capitală
Cele mai multe persoane muşcate de câini în Capitală care au ajuns, în iulie, la Centrul antirabic al Institutului "Matei Balş" sunt din sectorele 6, 3 şi 2, în primele şase luni fiind înregistrate 8.600 de cazuri, scrie mediafax.
Potrivit datelor înregistrate de unitatea sanitară, din 1 ianuarie şi până în 31 iulie s-au prezentat la Centrul antirabic al Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" 8.610 persoane, dintre care 6.917 adulţi şi 1.693copii. Dintre aceştia, 6.968 au fost vaccinaţi antirabic, 6.498 au primit profilaxie antitetanică, iar 508 ser antirabic.
La nivelul Capitalei, în luna iulie, cei mai mulţi oameni muşcaţi de câini sunt din Sectorul 6, urmaţi de cei din Sectorul 3, Sectorul 2, Sectorul 5, Sectorul 1 şi, pe ultimul loc, Sectorul 4.
În ce priveşte cazurile din judeţul Ilfov, statisticile indică faptul că, din cele 207 persoane care au ajuns la Centrul antirabic în luna iulie, 140 sunt adulţi şi 67 copii. Cei mai mulţi adulţi, respectiv 62, au fost muşcaţi de câini cu stăpân, 55 de câini fără stăpân, 21 de pisici şi doi de şobolan. Dintre cei 67 de copii, 41 au fost muşcaţi de câini cu stăpân, 20 de cei fără stăpân, iar şase de pisici.
Potrivit conducerii Institutului "Matei Balş", la Centrul antirabic se prezintă anual, în medie, 15.000 de oameni muşcaţi de câini. De asemenea, media lunară indică faptul că majoritatea persoanelor muşcate de câini care ajung pentru tratament în Capitală sunt din provincie.
Răzvan Băncescu, cordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), declara în iulie că există o legătură evidentă între zonele în care trăiesc cei mai mulţi câini fără stăpân şi cele în care sunt înregistrate persoanele care au suferit de pe urma acestor animale. Totodată, zonele în care a fost înregistrat un număr mai mare de persoane muşcate de câinii fără stăpân se suprapun cu locurile unde au fost identificate haitele.
Băncescu spunea că, în primele patru luni ale anului, cele mai multe cazuri înregistrate la ASPA sunt în Sectorul 6, unde 483 de persoane au fost muşcate de câini, iar cele mai puţine în Sectorul 1, respectiv 32 de persoane. În Sectorul 4, în primele patru luni ale anului au fost înregistrate 219 persoane muşcate de câini fără stăpân, în Sectorul 3 - 164 de persoane, în Sectorul 2 - 137, iar în Sectorul 5 au fost 92 de persoane.
Datele ASPA privind persoanele muşcate de câini în Capitală se corelează cu harta privind incidentele cu câinii fără stăpân, în care Drumul Taberei este cartierul cu cele mai multe sesizări privind incidente legate de aceste animale, toate cele şase sectoare din Capitală având însă zone cu probleme legate de animalele agresive, arăta Băncescu.
Pe harta ASPA, prezentată de mediafax în luna mai, au fost centralizate locurile unde s-au petrecut incidente cu câini fără stăpân, reclamate de cetăţeni timp de trei luni, atât telefonic, cât şi prin petiţii scrise sau online.
Analiza hărţii demonstrează că toate sectoarele Capitalei au mai multe zone în care a fost semnalată prezenţa unor câni agresivi, cele mai multe incidente reclamate venind însă din Sectorul 6, mai precis din Drumul Taberei.
Majoritatea sesizărilor din Sectorul 1 vizează zona cuprinsă între Calea Victoriei, Calea Plevnei şi Bulevardul Kogălniceanu, dar şi Parcul Herăstrău, unde cetăţenii au cele mai multe probleme cu câinii fără stăpân, la Roată, la restaurantul Pescăruş, dar şi în Grădina Japoneză.
În Sectorul 2, incidentele legate de câinii vagabonzi sunt concentrate în zona cuprinsă între Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Colentina şi Bulevardul Lacul Tei, precum şi în Parcul Circului, zona Doamna Ghica şi strada Arhitect Grigore Ionescu.
În Sectorul 3, harta incidentelor este relativ uniformă, ieşind totuşi în evidenţă, după numărul de reclamaţii, Parcul IOR şi zona cuprinsă între străzile Dristor şi Râmnicu Vâlcea.
Sectorul 4 are probleme din acest punct de vedere în special în cartierul Berceni şi în apropierea Parcului Tineretului, către Sala Polivalentă şi Orăşelul Copiilor, dar şi în interiorul parcului, pe aleile de acces.
În Sectorul 5, conform datelor evidenţiate pe hartă, cele mai multe reclamaţii privind haitele de câini au vizat Calea Rahovei, Bulevardul Mihai Sebastian, zona 13 Septembrie (în jurul magazinului Prosper) şi Mărgeanului.
În Sectorul 6, pe câteva sute de metri din Bulevardul Drumul Taberei se concentrează 70 la sută din agresiunile înregistrate în sector, alte zone cu probleme fiind cartierul Crângaşi şi Bulervadul Iuliu Maniu, Pasajul Lujerului, Gorjului şi Bulevardul Uverturii.