Carmen Dan: Cel care a inițiat agresiunea a fost domnul Boureanu, nu polițistul

| 14 iun, 09:48

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marți că, în cazul lui Cristian Boureanu, polițistul a încercat să aibă un dialog, însă fostul parlamentar "a ales să-l lovească".

"Cel care a inițiat agresiunea a fost domnul Boureanu, nu polițistul. Dacă a procedat corect sau nu, sunt sigură că vor stabili anchetatorii. Polițistul a încercat să aibă un dialog cu domnul Boureanu, așa cum s-a constatat, n-a fost posibil și domnul Boureanu a ales să lovească polițistul", a spus marți Carmen Dan, la sediul MAI, pentru Antena 3, conform Agerpres.

Ea a precizat că urmează să se stabilească dacă polițistul a respectat procedura.

"Se va urmări cu atenție dacă s-a respectat regulamentul, procedura. În plus, ca ministrul de Interne, eu vă spun că am să apăr de fiecare dată angajații ministerului care sunt pe stradă, la locul de muncă și fac un serviciu pentru cetățean", a adăugat Carmen Dan.

Potrivit unor surse, polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei care l-a lovit pe Cristian Boureanu era în legitimă apărare și a reacționat imediat după ce a fost lovit de fostul parlamentar în zona inghinală.

Scandalul în care a fost implicat Cristian Boureanu a avut loc săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, când polițiștii rutieri au oprit pentru un control de rutină mașina în care acesta era pasager.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au decis, sâmbătă dimineață, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului deputat, care este acuzat de ultraj. Decizia nu este definitivă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ